Trezirea Leviatanului
Descriere
Ce pericole ar mai putea pandi in spatiul cosmic dupa ce umanitatea reuseste sa colonizeze o mare parte din sistemul solar, iar lupta pentru apa, aer si hrana trebuie purtata in fiecare zi? Cu milioane de ani in urma, fiinte necunoscute din Univers au lansat asupra Pamantului un virus cu o inteligenta superioara, menit sa reconfigureze planeta si pe locuitorii ei. Dar protomolecula isi rateaza tinta si calatoreste prin spatiu asteptand sa fie trezita la viata. Cand virusul cade in mainile unor sociopati, sute de mii de oameni isi pierd viata, iar sistemul solar este amenintat de izbucnirea razboiului civil. In haosul care se starneste, doua personaje cu principii antagoniste – James Holden, ofiter pe un transportor de gheata, si detectivul Miller – vor porni impreuna intr-o cursa pentru salvarea omenirii.
Fragment: „Holden clipi si Naomi ii disparu din ochi. Trapa se inchise in urma ei cu un pocnet care nu fusese probabil mai puternic decat unul normal, insa lui asa i se paru. Apela cabina pilotilor si-i spuse lui Alex sa faca pauza si sa bea o cafea. Indreptandu-se spre punte, pilotul se opri parand ca vrea sa spuna ceva, dar Holden ii facu semn sa mearga mai departe. Alex ridica din umeri si pleca. Ghemul din stomac se inradacinase zdravan si inflorea intr-o panica palpabila, care-i facea picioarele sa tremure. O parte a mintii lui Holden — cea violenta, razbunatoare si autoflagelanta — insista obsesiv sa construiasca imagini cu Eros gonind spre Pamant. Asteroidul cobora vajaind din ceruri, ca in toate viziunile apocaliptice religioase transpu-se in realitate: cu foc, si cutremure, si ploi pestilentiale ce maturau solul. Dar de fiecare data cand Eros lovea Pamantul in imaginatia lui, Holden vedea de fapt explozia lui Canterbury. O lumina alba, fulgeratoare, apoi nimic, doar zgomotele granulelor de gheata rapaindu-i pe carcasa ca o grindina usoara. Marte avea sa supravietuiasca pentru o vreme. Enclave din Centura aveau sa reziste probabil chiar mai mult. Acestea aveau cultura supravietuirii. Stiau sa se descurce cu putin, sa traiasca la limita dureroasa a resurselor. Insa fara Pamant, totul urma sa moara pana la urma. Oamenii iesisera de mult din putul gravitational. Iesisera de suficient timp pentru a dezvolta tehnologia necesara taierii acelui cordon ombilical, totusi nu se sinchisisera niciodata s-o faca. Stagnasera. In ciuda dorintei de a se infiltra in toate ungherele locuibile in care putea ajunge, omenirea stagnase. Se multumise sa zboare in nave construite cu o jumatate de secol in urma, utilizand tehnologii care nu se schimbasera de inca si mai multa vreme. Pamantul fusese atat de concentrat asupra propriilor lui probleme, incat isi ignorase copiii care zburasera hat departe, mai putin atunci cand isi ceruse cota parte din munca lor.”
