Isus din Nazaret, partea a-II-a

Descriere

„Ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat şi, pe când îi binecuvânta, s-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer” (Luca 24,50). Isus pleacă binecuvântând. Binecuvântând pleacă şi în binecuvântare rămâne. Mâinile sale rămân întinse asupra acestei lumi. Mâinile binecuvântătoare ale lui Hristos sunt ca un acoperiş care ne ocroteşte. Dar sunt în acelaşi timp un gest de deschidere ce despică lumea ca să pătrundă în ea cerul, ca acesta să poată deveni în ea o prezenţă. În gestul mâinilor care binecuvântează se exprimă relaţia durabilă a lui Isus cu ucenicii săi, cu lumea. Plecând, El vine pentru a ne ridica mai presus de noi înşine şi a deschide lumea către Dumnezeu. Pentru aceasta ucenicii au putut să se bucure, când s-au întors acasă din Betania. Prin credinţă ştim că Isus, binecuvântând, își ţine mâinile întinse asupra noastră. Acesta este temeiul statornic al bucuriei creştine.