Omul din Nazaret

Descriere

Istoria lui Isus e una dintre acele naratiuni universale a caror fascinatie creste odata cu trecerea timpului. Prin Omul din Nazaret, Anthony Burgess se alatura grupului select de artisti care au imbogatit colectia de reprezentari ale personajului biblic. Cu harul lui de povestitor, cu stilul lui de o mare indrazneala si un rafinament rar, a dat o opera literara emotionanta si coplesitoare. Aparut in 1979, la nici trei ani dupa scenariul pe care Burgess l-a scris pentru miniserialul de televiziune Isus din Nazaret, in regia lui Franco Zeffirelli, romanul reconstituie parcursul lui Isus intr-un dialog permanent cu Scripturile — recunoastem personajele, precum si o mare parte din intamplari, dar intervin si elemente noi, explicatii ce par sa submineze naratiunea canonica. Cum sugereaza chiar titlul, accentul cade pe omul din Nazaret, pe dimensiunea umana a lui Isus, pentru care divinul pare nu arareori o povara. Aceasta preaomeneasca esenta constituie aspectul cel mai convingator al romanului. Pe coperta: Carl Bloch, Patimile lui Isus (detaliu) Traducere si note de Dana Craciun Fragment din volumul "Omul din Nazaret" de Anthony Burgess:     „Se spune ca Isus a ajuns inapoi la Nazaret in dimineata unei zile de Sabat si ca nu s-a dus acasa, ca sa se odihneasca si sa manance, ci s-a dus direct la sinagoga. Un fiu nefiresc, i-a spus Iotam Mariei, nefiresc. Iar Maria a dat din cap. Iotam avea mai multa dreptate decat isi imagina.     Intra in sinagoga si se aseza, subtire, cu ochi mari, instrainat printre ceilalti credinciosi, care-l priveau cu teama si cu un soi de ostilitate. Aflasera cu totii despre cele patruzeci de zile in pustiu si nu le placea. Rabinul insa, desi se temea din motive pe care nu si le putea explica, simti ca-i de datoria lui sa-i spuna:     — Vrei sa citesti din scripturi?     Isus se ridica, se duse, slab cum era, la pupitrul rudimentar si se intoarse cu fata la ei, la toti. Vlaguit si cu ochi mari, dar foarte inalt inca si musculos. Nu mai avea carne pe oase, dar numai carnea ii lipsea. Vazu doua fete printre credinciosi, doi tineri, foarte atenti, care nu pareau dusmanosi. Nu mai vazuse chipurile acelea pana atunci, se gandi. Desfacu sulul, se uita fara frica la raceala, teama si ostilitatea semenilor sai, apoi vorbi:     — Cartea profetului Isaia, in care sta scris: „Duhul Domnului este peste mine, caci m-a uns sa propovaduiesc evanghelia saracilor. M-a trimis sa-i tamaduiesc pe cei cu inima zdrobita, sa vestesc robilor de razboi slobozirea, sa aduc orbilor vederea, sa-i ridic pe cei apasati. Sa vestesc venirea imparatiei Domnului Dumnezeu". Rasuci sulul, apoi spuse cu grija:      — Azi s-au implinit cele scrise. Ce tocmai ati auzit.     Se lasa tacerea, apoi se inaltara murmure. Isus se intoarse la locul lui. Un batran se ridica si striga:     — E fiul lui Iosif, tamplarul. Cum adica s-a implinit scriptura? Cine esti tu ca sa vorbesti de adus orbilor vederea?     Astfel incurajate, se mai auzira si alte voci: asa este, un tamplar face acum legea, si asa mai departe. Cine se crede? Ce drept are el sa vorbeasca de propovaduit evanghelia inaintea saracilor? Si multe altele de acelasi fel. Isus iar se ridica si zise cu voce tare, zarind spume la gura unui barbat care se ocupa si de camatarie:     — Sa va spun un adevar de demult. Nimeni nu-i profet in tara lui. Si sa va mai spun ceva ce sta scris in scripturi. Pe vremea profetului Elisei, multi leprosi erau in Israel. Si nici unul n-a fost tamaduit, nici un fiu, nici o fiica a lui Israel. Singurul care s-a lecuit de lepra a fost Naaman, si Naaman nu era din Israel, ci din Siria.     Furia crestea. Rabinul, batranul Gomer, se apropie tulburat de Isus si ii zise:     — Nu mai scoate o vorba. Asta e casa Domnului. Nu se cuvine sa se transforme intr-un loc de zarva si cearta. Pleaca.     Isus dadu din cap, isi ridica privirea catre galeria unde stateau femeile si o vazu pe mama lui acolo. Dadu din nou din cap, mai incet de data asta, dar nu schita nici un alt semn de recunoastere, sau regret, sau afectiune. Iesi cu pasi hotarati din sinagoga, insotit de vorbe grele, cuim ar fi: rusinos, blasfemie, baiatul tamplarului se crede profet, cine-si inchipuie ca este, pentru numele lui Dumnezeu, si asa mai departe. Afara, in soare, se opri la trei metri de usa sinagogii, se uita in urma si astepta. Cei doi tineri pe care-i zarise inauntru, strainii atenti, iesira si ei si se apropiara de el. Unul era bine facut, oaches si schiopata putin. Celalalt era mai firav. Cel bine facut zise:     — Ni s-a spus sa ne infatisam inaintea ta. Eu sunt Andrei, pescar de meserie, dar de-acum te urmez pe tine, daca ma primesti. El este Filip.     — Eu am – sau am avut – o indeletnicire mai putin folositoare, zise Filip. Trebuie sa-mi dai una noua.”