Aventurile lui Cepelica
Descriere
După 55 de ani de la publicarea lor în limba română, Aventurile lui Cepelică, într-o ediţie superb ilustrată, îi vor bucura iarăşi pe cei mari şi cei mici
„Cepelică era fiul bătrânului Cepeloi şi avea nu mai puţin de şapte fraţi: pe unul îl chema Ceapăverde, pe altul Cepeluţă, pe celălalt Cepuşoară şi aşa mai departe, nume, fireşte, cum nu se poate mai potrivite pentru mlădiţele unei prea cinstite familii de ceapă.“ Aşa începe povestea care ne deschide poarta spre o grădină secretă, unde fructele şi legumele prind viaţă şi trec prin aventuri de negândit. Peste această lume fantastică şi colorată, forfotind de personaje simpatice şi ciudate (cavalerul Pătlăgică, cumătrul Afină, baronul Portocală, mister Morcovely, Ridichiuţa, contesele Cireşiamare) domneşte prinţul Lămâie – o acritură! – cu armata lui de Lămâiaşi. Acuzat de prinţul cel hain pentru vina de a-l fi călcat pe bătătură, bătrânul Cepeloi ajunge în închisoare, iar Cepelică, ajutat de moş Dovleac, meşterul Strugure, lelea Lubeniţă, Căpşunica şi Cireşel, pune la cale un iscusit plan de evadare. Dar până să le reuşească isprava, prietenii noştri trec printr-o groază de peripeţii, pe care Gianni Rodari le-a însemnat conştiincios într-o carte frumoasă, ca să le poată citi toţi copiii.