Jamie, ministrul hranei sanatoase

Jamie, ministrul hranei sanatoase

Descriere

Dacă aţi crezut că nu veţi învăţa niciodată cum să gătiţi, atunci credeţi-mă, luaţi aceste reţete şi imaginile lor pas cu pas şi în 24 de ore veţi găti mâncăruri delicioase. Prepararea hranei bune pornind de la zero este o abilitate simplă şi, dacă v-o însuşiţi, economisiţi bani, vă simţiţi bine, iar voi, familia şi prietenii voştri veţi porni pe calea cea bună spre o viaţă sănătoasă. Oricine poate învăţa să gătească. Şi odată ce aţi căpătat îndemânare, de ce să nu vă învăţaţi prie­tenii să facă şi ei la fel. Haideţi, învăţaţi o reţetă astăzi — şi TRANSMITEŢI-O şi altora Bine aţi venit la MINISTERUL MEU, CEL AL HRANEI SĂNĂTOASE
Ideea acestei cărţi mi-a venit discutând cu toţi acei oameni pe care i-am întâlnit şi care credeau că nu vor şti niciodată să-şi pregătească singuri o masă şi nici nu vor fi în stare vreodată să înveţe să gătească. Desigur, acest fel de a gândi este pentru mine ca un steag roşu fluturat în faţa unui taur, deoarece eu cred că să găteşti acasă este una dintre acele abilităţi de bază, fundamentale, pe care orice om de pe pământ trebuie să le aibă pentru a putea avea grijă de propria persoană, de familie şi prieteni. Aşa că am scris cartea aceasta ca să vă ajut (sau să ajut persoana pentru care aţi cumpărat cartea) să învăţaţi să gătiţi cât mai uşor şi mai iute posibil. Am făcut asta alegând o grămadă de reţete pentru mâncăruri care ne plac tuturor, împărtăşindu-vă variantele mele de a le găti cât mai uşor, folosind instrucţiuni clare şi fotografii pas cu pas, pentru a vă ghida şi a vă dezvălui o nouă lume a hranei minunate. Fie că sunteţi un începător fără tragere de inimă sau un bucătar experimentat care apreciază simplitatea, daţi-ne voie, mie şi cărţii mele, să vă ajutăm să gătiţi nişte mese cu adevărat gustoase, care să placă tuturor.
Haideţi să trecem la treabă! JAMIE OLIVER a început să gătească în localul părinţilor săi, „The Cricketers“, din Clavering, Essex, la vârsta de opt ani şi foarte repede a făcut o pasiune pentru gătit, care nu l-a părăsit în perioada instruirii de la restaurantele „Neal Street“ şi „River Cafe“. În 2002, el a deschis restaurantul „Fifteen“ în Londra şi fundaţia de caritate asociată „The Fifteen Foundation“, care continuă să instruiască persoane tinere dezavantajate pentru a deveni bucătari-şef. În momentul de faţă, mai sunt încă trei restaurante „Fifteen“ în lume — Cornwall, Amsterdam şi Melbourne, de curând Jamie deschizând şi un lanţ de restaurante centrale în Regatul Unit care se numesc „Jamie’s Italian“. În 2005, Jamie a condus o campanie de îmbunătăţire a calităţii meselor din şcolile englezeşti şi, prin campania „Feed me better“ (Hrăneşte-mă mai bine), a dus la schimbarea substanţială a politicii guvernamentale cu pri­vire la hrana din şcoli, la mărirea fondurilor şi la introducerea de meniuri noi, nutritive în fiecare şcoală. Jamie continuă să scrie pentru diferite publicaţii din Regatul Unit şi din lume. El trăieşte la Londra şi Essex împreună cu soţia sa, Jools, şi copiii lor. Fotografia de pe copertă: Chris Terry Oferă o selecție de rețete gustoase și ușor de preparat folosind ingrediente obișnuite. • Titlul este o referință la„Ministerul Mâncării” ce a existat în Marea Britanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi care avea obiectivul de a-i educa pe oameni să mănânce sănătos, în ciuda raționalizării alimentelor.
• “Scopul acestei cărți este de a-i inspira pe oamenii care nu au niciun fel de interes de a găti să facă o încercare” (The aim of this book is to completely inspire people who have no interest in food to have ago) JamieOliver.
Dacă până acum cărţile lui Jamie se adresau pasionaţilor de gastronomie, această carte este una pentru cei mai
puţin experimentaţi.
• Reţetele sunt simple, sănătoase şi conţin ingrediente accesibile publicului
român.
• De la gustări la supe, fripturi şi dulciuri delicioase, fie tradiţionale (măr la cuptor sau tocăniţă) fie mai puţin obişnuite
(reţete cu specific chinezesc).
• O carte deosebit de utilă pentru toţi cei care au uitat (sau nu au vrut niciodată până acum să afle) că gătitul acasă este
cel mai sănătos.
   

Pe aceeași temă

Jamie Oliver