Traieste slab, gurmand si sanatos

Traieste slab, gurmand si sanatos

An publicare
2011
Nr. Pagini
240
ISBN
9786069281307

Descriere

Romain Gagnon, inginer si gastronom, lanseaza o provocare insemnata, prin decizia indrazneata de a elabora un nou mod de alimentatie botezat cu numele de regim neopaleolitic. Alegerea acestei denumiri nu este deloc intamplatoare, autorul plecand de la ideea ca epoca paleolitica a fost ultima in care oamenii mancau sanatos. Metoda neopaleolitica a aparut in urma unei cercetari serioase, acest lucru fiind dovedit de cele mai mult de o suta de studii stiintifice citate ca referinta pe tot parcursul textului. Ceea ce asigura originalitatea acestei lucrari este faptul ca studiul nutritiei a fost abordat de Gagnon care a privit problema cu ochii unui inginer, mai precis, a tratat corpul uman ca pe un mecanism complex, a carui functionare incearca s-o conceapa adesea chiar cu ajutorul ecuatiilor matematice. Dorind sa prezinte publicului larg cele mai bune informatii stiintifice disponibile in acest moment, autorul a parcurs mai multe mii de pagini scrise intr-un stil dintre cele mai austere, sintetizandu-le apoi intr-un stil mult mai vioi si accesibil. Scriind aceasta carte, el a vizat cele trei obiective care se regasesc in titlu. Exista asadar un obiectiv estetic, unul al placerii si unul al sanatatii, autorul considerand incompleta orice lucrare de nutritie care nu trateaza simultan aceste trei dimensiuni esentiale. Principiul stiintific pe care se sprijina intreaga teorie consta in asigurarea unui bun echilibru hormonal plecand de la trei axe: o alimentatie adecvata, un nivel minim de activitate fizica, si o igiena de viata. Astfel, se poate atinge greutatea ideala, adica acea greutate care asigura cea mai buna sanatate si speranta de viata cea mai lunga. Cheia succesului unui regim nu consta atat de mult in concentrarea atentiei asupra numarului de calorii ingerate, ci mai degraba in restabilirea sanatatii hormonale a corpului printr-o alimentatie sanatoasa si o igiena de viata adecvata. Corpul se ocupa atunci de restul, adica de eliminarea caloriilor ingerate in exces, dar si de limitarea foamei la nevoile energetice. Un avantaj indiscutabil al metodei neopaleolitice este ca, spre deosebire de alte diete, isi scuteste adeptii de grija calcularii caloriilor sau glucidelor. In plus, ea le permite celor care o adopta sa manance mereu dupa pofta inimii.

Pe aceeași temă