Un cuib de nobilli. Rudin

Descriere

Ivan Sergheevici Turgheniev a fost un romanticier, povestitor si dramaturg rus.
A legat prietenii cu mari scriitori, ca Flaubert, Zola, Hugo, Maupassant, ori Daudet, ale caror opere le face cunoscute in Rusia.
Rudin -1856, Un cuib de nobili, 1859, In ajun, 1860, Parinti si copii, 1862, Fum 1867, Destelenire 1877, sunt cateva dintre operele sale.

Turgheniev ne ofera un bogat tablou al societatii rusesti din secolul al XIX-lea. Scriitor plin de sensibilitate si romantism, Turgheniev stie sa imbine aspectele sociale ale vremii impletite cu povestea de dragoste a unui cuplu.
Veritabil roman psihologic -  care de altfel i-a adus si celebritatea - Un cuib de nobili urmareste o idila fara de speranta, in care protagonistul, nobilul Lavretki, se vede prins alaturi de tanara fiica a unor rude indepartate, idila care nu are cum sa-si gaseasca un deznodamant fericit.

„Turgheniev este cel mai occidental dintre scriitorii rusi. E poate singurul scriitor rus cu adevarat euro-pean. Un analist lucid si ascuht, dar in acelasi timp unul din cei mai mari poeti lirici. El invaluie totul, scene si personagii, intr-o patrunzatoare atmosfera de sentimente, raspandind astfel un puternic suflu de viata si de poezie in paginile romanelor sale.” G arab et Ibraileanu
„Arta literara a lui Turgheniev este mare. [...] Romanele lui dovedesc un echilibru si un dozaj desavarsit al efec-telor... Chiar in haina straina a unei traduceri, aceasta arta este perceptibila pnn impresia de armonie, de pro-porhe si de fluenta pe care o da naratiunea lui." Al. Philippide
„Impresia iniiiala se adanceste cu fiecare pagina. Scenele capata o maretie pe care n-ai fi putut-o ghici dupa lungimea lor; se amplifica in mintea cititorului si raman acolo, izvor de idei, emotii si imagini noi, asa cum, uneori, cate o intamplare din viata isi dezva-lme intelesul la multa vreme dupa ce s-a petrecut." Virgima Woolf „[Turghemev] avea talentul absolut, inegalabil, de a alege esentialul si a lasa la o parte orice altceva." Arnold Bennett


Fragment:

" Intre timp se inserase, iar Maria Dmitrievna isi arata dorinta sa plece acasa. Fetitele, cu greu desprinse de la ramnic, fura imbracate. Lavretki spuse ca-si va petrece oaspetii pana la jumatatea drumului si porunci sa-i in-seueze calul. Asezand-o pe Maria Dmitrievna in cupeu, el isi aduse aminte de Lemm; dar batranul nu putu fi gasit disparuse indata ce se sfarsise pescuitul. Anton portiera, cu o putere de invidiat pentru anii sai, si i riga aspru: „Mana, vizitiu!" Cupeul se urni din loc. In spate sedeau Maria Dmitrievna si Liza, iar in fata feti-tele si camerista. Era o seara calda si linistita. Lasasera geamurile in jos de amandoua partile cupeului. Lavretki alarea, pe langa cupeu, dinspre partea Lizei, care sedea L1 mana pusa pe portiera. El lasa slobod fraul pe gatul .tlului, mergand in trap lin — si din cand in cand schimba doua—trei cuvinte cu fata. Amurgul se mistui; se lasa noap-ca; totusi aerul parca se mai incalzi. Maria Dmitrievna .atipi in curand; la fel adormira fetitele si camerista. Cupeul mergea repede si lin. Liza sedea aplecata inainte. Luna de-abia rasar'ita ii lumina fata, zefirul aromat al mangaia ochii si obrajii. Se simtea bine. Mana ei sprijinita pe portiera cupeului, alaturi de mana lui I ,avretki. Acesta se simtea bine si el: calarea prin caldura placuta a noptii linistite, fara sa-si ia ochii de pe chipul blajin si tanar al Lizei, ascultandu-i glasul proaspat, care suna in soapta si-i spunea lucruri simple si blande. Nici nu baga de seama ca facuse jumatate de cale. Lavretki nu voi s-o trezeasca pe Maria Dmitrievna, stranse usor mana Lizei si-i spuse: „Doar suntem prieteni acum, nu-i asa?" Ea dadu din cap, el opri calul. Cupeul isi urma drumul, leganandu-se usor. Lavretki porni la pas spre casa. Far-mecul noptii de vara il cuprinse; totul in jur parea neobisnuit de straniu si in acelasi timp atat de cunoscut si de placut. Totul dormea, aproape si in departare; se vedea paria hat incolo, cu toate ca ochiul nu deslusea cele vazute; si chiar in aceasta liniste se vadea viata tanara, in floare. Calul lui Lavretki pasea vioi, leganandu-se cadentat la dreapta si la stanga; umbra lui mare si neagra mergea ala-turi. Îti facea o placere tainica tropotul copitelor. Era ceva vesel si minunat in chemarea rasunatoare a prepelitelor. Stelele se pierdura intr-un fel de pacla luminoasa; cra-iul-nou sticlea cu o stralucire neclintita; lumina lui se revarsa intr-un suvoi albastru peste cer si cadea ca o pata de aur fumuriu pe norii subtiri ce-i treceau pe-aproape; prospetimea vazduhului lasa o urma usoara de umezeala pe ochi, patrundea bland in toate madularele si se revarsa in piept ca un suvoi fara zagaz. Lavretki se lasa in voia placerii pe care o gusta. „Ei, om mai trai, se gandi, nu ne-a rapus de tot..." El nu-si lamuri cine sau ce nu-I rapusese... Apoi incepu sa se gandeasca la Liza; pesemne ea nu-l iubeste pe Pansin. Daca ar fi intalnit-o in alte imprejurari, cine stie ce s-ar fi putut intampla! Îl intelese pe Lemm, desi ea-i lipsita de cuvinte „proprii". Ba nici nu-i adevarat: ea are cuvinte proprii... „Sa nu vorbiti cu usurinta despre asta", Isi aduse aminte Lavretki. Mai merse o bucata buna de drum cu capul plecat; apoi se indrepta si rosti incet:

Mi-am ars icoanele din sanctuare,
Iar azi ma-nchin la tot ce-am ars demult.."