Parinti si copii

Parinti si copii

Descriere

    "Turgheniev este cel mai occidental dintre scriitorii rusi. E poate singurul scriitor rus cu adevarat european. Un analist lucid si ascutit, dar in acelasi timp unul din cei mai mari poeti lirici. El invaluie totul, scene si personagii, intr-o patrunzatoare atmosfera de sentimente, raspandind astfel un puternic suflu de viata si de poezie in paginile romanelor si nuvelelor sale." (Garabet Ibraileanu)
    Fragment din volum:       “Timpul, e lucru stiut, zboara uneori ca pasarea, alteori se taraste ca viermele; dar omul se simte bine atunci ca nu ia in seama trecerea lui. Asa petrecura Arkadi si Bazarov vreo cincisprezece zile la conacul Odintovei. A contribuit in parte si ordinea ce domnea atat in casa ei, cat si in modul de viata. Ea respecta aceasta ordine cu toata strictetea, obligandu-i si pe ceilalti sa procedeze la fel. Tot ce facea in cursul zilei era programat dinainte, la anumite ore. Dimineata, exact la opt, se adunau la ceai; de la ceai pana la micul dejun, fiecare era liber sa-si petreaca vremea cum dorea; in acest rastimp, stapana conacului avea treburile ei cu administratorul, mosia fiind data in arenda, cu majordomul si cu chelareasa. Inainte de pranz, societatea se aduna din nou pentru conversatie sau lectura; serile erau dedicate plimbarilor, jocului de carti sau muzicii; la zece si jumatate, Anna Sergheevna dadea dispozitii pentru a doua zi, apoi se retragea in odaia ei si se culca. Lui Bazarov, viata asta prea cumpanita si solemna ii displacea. „Ai impresia ca luneci pe sine", zicea el. Lacheii in livrele si majordomii servili ii jigneau sentimentele democratice. Socotea ca daca asa stateau lucrurile, mai potrivit ar fi fost ca lumea sa se prezinte la masa dupa moda englezeasca, in fracuri si cravate albe. Odata a avut chiar in aceasta privinta o convorbire cu Anna Sergheevna. De altfel, ea se purta asa incat fiecare, fara sovaire, putea sa vina sa-i spuna in fata parerile. Dupa ce il asculta, ii raspunse: „Din punctul dumneavoastra de vedere, desigur, aveti dreptate; poate intr-adevar traiesc ca o cucoana. Dar la tara este imposibil sa duci o viata dezordonata, ca te copleseste plictiseala" si continua sa procedeze cum socotea de cuviinta. Bazarov bombanea, dar de fapt atat el, cat si Arkadi, duceau la Odintova o viata placuta tocmai pentru ca toate in casa ei mergeau ca pe roate."

Pe aceeași temă

I.s. Turgheniev

I.s. Turgheniev

I.s. Turgheniev