Lupii din Calla

Autor
Editura
An publicare
2025
Nr. Pagini
744
ISBN
9786064320582

Descriere

A cincea parte din seria TURNUL INTUNECAT. Roland Deschain si ka-tet-ul sau merg spre sud-est, in cautarea Turnului Intunecat. Dar cararile ii duc la marginea unui orasel de fermieri, Calla Bryn Sturgis, care, o data la fiecare generatie, este atacat de misteriosii Lupi din Bubuit de Tunet. Nimeni nu stie exact ce sunt: inarmati si temuti, oameni care poarta masti de lup sau altceva. De cate ori vin, iau cate un geaman cu varsta potrivita. O parte dintre copii se intorc mai tarziu, cu mintea pierduta si suferind de gigantism, care ii ucide devreme, in dureri atroce. Nimeni nu a avut pana acum curaj sa lupte impotriva Lupilor. Vor fi de ajuns armele pistolarilor sa-i protejeze pe sateni? „Una dintre cele mai impresionante parti din serie. O capodopera.“ Locus

Despre autor

Stephen King
Stephen King
scriitor american (n. 1947)

Stephen Edwin King este un autor american celebru prin romanele sale horror, acestea fiind ecranizate aproape în totalitate pe micul sau marele ecran. A scris câteva lucrări sub pseudonimul Richard Bachman.

Pe aceeași temă

Cărți de Stephen King

Coperta cărții Gradina Tainica A Adevarului

Timothy D. Wilson, Gabriela Stefania Cocora, Maureen Abson, Adrian Cioroianu, Stephen King, Dalai Lama, Anne Gisleson, Sana`i

Coperta cărții Hohotele lui Zalmoxis

Timothy D. Wilson, Gabriela Stefania Cocora, Maureen Abson, Adrian Cioroianu, Stephen King, Dalai Lama, Anne Gisleson, Sana`i, Alissa Nutting, Alexandre Moret, Ion Manzat

Coperta cărții Cimitirul animalelor

Stephen King

Coperta cărții Shining (hardcover)

Stephen King

Coperta cărții Sub Dom

Stephen King

Coperta cărții Christine

Stephen King