William Tyndale
William Tyndale a fost un învățat umanist și preot protestant englez, care a tradus Biblia în limba engleză. Traducerea sa a stat, în mare măsură, la baza traducerii mai târziu cu o sută de ani, cunoscută ca Biblia Regelui James (1611). Ea nu a fost cea dintâi traducere engleză a Scripturii, dar datorită introducerii tiparului, a fost prima care a cunoscut o mare răspândire.
Traducerea sa în engleză a fost și cea dintâi care a folosit direct originalul ebraic al Vechiului Testament și pe cel grecesc al Noului Testament. Textul tradus, pe ascuns, în engleza simplă a fost privit ca o provocare la adresa puterii Bisericii Catolice. Până atunci poporul avea acces la textele biblice numai prin intermediul predicilor și cărților de rugăciuni. Citind Biblia, publicul putea să afle nemijlocit că în Scripturi nu sunt menționate autoritatea Papei, nici privilegiile mănăstirilor și nici indulgențele, ceea ce era considerat primejdios de biserica oficială. Traducerea lui, văndută în Anglia în mod ilegal, a fost privită ca o încălcare a legilor regelui Angliei, care în acea perioadă sprijinea catolicismul.