Thomas Kuhn

Doar când trebuie să aleagă între teorii concurente, oamenii de știință se comportă ca filosofii.— "Logica descoperirii sau psihologia cercetării?", Criticism and the growth of knowledge, editat de Imre Lakatos și Alan Musgrave (1970) Cu totul surprinzător, expunerea la teoria și practica științifică învechită a subminat radical unele dintre concepțiile mele de bază despre natura științei și motivele succesului său special.— Structura revoluțiilor științifice (1962) Știința normală suprimă adesea noutățile fundamentale pentru că acestea sunt în mod necesar subversive față de angajamentele sale de bază.— Structura revoluțiilor științifice (1962) Știința normală înseamnă cercetare ferm întemeiată pe una sau mai multe realizări științifice din trecut, realizări pe care o anumită comunitate științifică le recunoaște pentru o perioadă ca furnizând fundamentul pentru practica sa ulterioară.— Structura revoluțiilor științifice (1962) Puțini dintre cei care nu sunt practicieni ai unei științe mature își dau seama cât de multă muncă de curățenie de acest gen lasă un paradigm de făcut sau cât de fascinantă poate fi această muncă în execuție.— Structura revoluțiilor științifice (1962) Întreprinderea științifică în ansamblu se dovedește din când în când utilă, deschide noi teritorii, arată ordine și testează credințe acceptate de mult timp. Cu toate acestea, individul angajat într-o problemă normală de cercetare aproape niciodată nu face niciuna dintre aceste lucruri.— Structura revoluțiilor științifice (1962) Oamenii de știință lucrează pe baza unor modele dobândite prin educație și prin expunerea ulterioară la literatură, adesea fără a ști sau fără a avea nevoie să știe care sunt caracteristicile care au conferit acestor modele statutul de paradigme comunitare.— Structura revoluțiilor științifice (1962) În știință, ca și în experimentul cu cărți de joc, noutatea apare cu greutate, manifestată prin rezistență, pe un fundal oferit de așteptare.— Structura revoluțiilor științifice (1962) Revoluțiile științifice sunt inaugurate de o conștientizare crescândă... că un cadru paradigmatic existent a încetat să mai funcționeze adecvat în explorarea unui aspect al naturii către care acel cadru paradigmatic însuși a condus anterior.— Structura revoluțiilor științifice (1962) cel mai fundamental aspect al incomensurabilității paradigmelor concurente.— Structura revoluțiilor științifice (1962) Pentru a fi mai precis, poate că trebuie să renunțăm la ideea, explicită sau implicită, că schimbările de paradigmă îi aduc pe oamenii de știință și pe cei care învață de la ei tot mai aproape de adevăr.— Structura revoluțiilor științifice (1962) Poate că până acum a devenit clar că poziția pe care o dezvolt este un fel de kantianism post-darwinian.— Drumul de la Structură (2002) Dacă există un criteriu de delimitare (nu trebuie să căutăm, cred, unul clar sau decisiv), s-ar putea să se afle chiar în acea parte a științei pe care Sir Karl o ignoră.— "Logica descoperirii sau psihologia cercetării?", Criticism and the growth of knowledge, editat de Imre Lakatos și Alan Musgrave (1970) Dacă istoria ar fi privită ca o sursă de mai mult decât anecdote sau cronologii, ar putea produce o transformare decisivă în imaginea științei pe care o avem astăzi.— Structura revoluțiilor științifice (1962) Bărbații ale căror cercetări se bazează pe paradigme comune sunt supuși acelorași reguli și standarde pentru practica științifică. Această supunere și consensul aparent pe care îl produce sunt condiții prealabile pentru știința normală, adică pentru geneza și continuarea unei anumite tradiții de cercetare.— Structura revoluțiilor științifice (1962)