Mircea Eliade

Tinerețea e ispitită de mediocritatea sentimentală și cerebrală, de iluzia unei fericiri comode. Toți suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi. Nu ești învins decât dacă refuzi lupta Nu există boli, ci numai bolnavi. Am impresia că fiecare om își întâlnește moartea pe care și-a conceput-o. Amintirile sunt icoanele timpului pierdut. Eu nu mi-am pierdut timpul. Am muncit. Muncă continuă, statornică, înflăcărată A nu mai avea timp înseamnă a fi rezolvat toate problemele, a trăi într-un perfect echilibru. Nu pot cunoaște adevărata dragoste, decât depășind-o A face acte nesancționabile, nu înseamnă a fi liber. Doamne, de ce nu pot comunica oamenii, de ce rămân întotdeauna închiși, încercuiți? Faptul poate supăra pe moraliști. Dar există. Din pricini felurite, noi nu ne putem satisface nici senzualitatea, nici impulsul sentimental. Acestea se aștern straturi, straturi în suflet și așteaptă. Sau deviază în forme neașteptate, curioase. Sau se pervertesc, înfiorând. Destinul este acea parte din Timp în care Istoria își imprimă voința ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim de el, să ne refugiem în Spectacol. Sunt epoci în care nu poți înainta decât mergând contra curentului Slăbiciunea noastră, a modernilor, e că în loc ca noi să gândim, gândurile ne gândesc pe noi. Dar ce poate însemna o iubire? Cât poate ea dura? Nimic nu durează în lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca să se nască din nou, altfel, în altă parte, cu alți oameni.