Citate din Helen Garner

«Ce este amuzant?» a spus Pin, schimbându-se incomod în patul de spital.— Onor și alți copii ai altora Revoluția începe în bucătărie.— Alți copii ai oamenilor Desigur că îmi pasă. Întotdeauna îmi pasă. Dar nu are rost să facem o scenă, ca în noaptea în care a stat aici. Știi ceva? Există un singur lucru care îi va aduce înapoi, și anume indiferența. Singurul lucru pe care nu-l poți falsifica.— The Children's Bach (1984) Scrisul ei în aceste notițe la creion, făcute acum patruzeci și cinci de ani, este exact la fel ca astăzi: asta mă face să bănuiesc, când nu sunt cu ea, că este o intelectuală ascunsă.— Postcards from Surfers Mizerie”, a spus Janet. „Era un plângăcios și a scris-o. Asta nu e poezie.— Cosmo Cosmolino (1992) Nu a fost oare masa noastră de sufragerie de pe Strada Sutherland, Frank? a spus Kathleen.— Onor și alți copii ai altora În profesia mea am învățat că femeile pot îndura mai multă durere decât bărbații.— Alți copii ai oamenilor Nu suntem optimiști, se gândea Janet, dar nervii noștri sunt făcuți dintr-un material optimist.— Cosmo Cosmolino (1992) El pretinde”, a spus Jenny cu tact, „că a zburat prin nor radioactiv acum treizeci de ani și că nu i-a făcut niciun rău – deci e în regulă să extragem uraniu. O minunată rațiune politică australiană.— Onor și alți copii ai altora Diavolul e peste tot, spuse el. Nu doar la Brunswick într-o zi și în altă parte a doua zi. E peste tot.— Cosmo Cosmolino (1992) Idei se revărsau în gândirea ei, iar ca mulți care lucrează în singurătatea obsesivă, îi lipsea detașarea necesară pentru a le pune la îndoială.— Cosmo Cosmolino (1992) Ploaia a început din nou. A căzut din abundență, fără greutate, fără sens sau intenție, doar pentru a-și îndeplini propria natură, aceea de a cădea și a cădea.— Cosmo Cosmolino (1992) Aceea, am spus, ar fi o binecuvântare. Sunt atât de multe lucruri pe care aș vrea să le uit încât abia știu ce ar mai rămâne în picioare, dacă aș începe vreodată.— Cosmo Cosmolino (1992) În spațiul cosmic, planetele se mișcă inexorabil de-a lungul orbitelor lor splendide. Maxine și-a plecat capul. De acum înainte, va lua dictatul zeilor.— Cosmo Cosmolino (1992) În diminețile verii din Melbourne, tramvaiele verzi se rostogolesc cu o alură măreață pe sub tuneluri îngrămădite de frunze: aerul luminos poartă pe alee clopotnița lor răbdătoare, scârțâitul roților lor— Cosmo Cosmolino (1992) Și mereu Melbourne, Melbourne, Melbourne, iar și iar aceeași fotografie în verde și roșu strident, a unui tramvai, sufocat, stângaci, manevrându-se cu stâlpul înclinat în jurul colțului strâmt unde Bourke Street intră în Spring.— Cosmo Cosmolino (1992)