Cercetare asupra modurilor de existenţă , Bruno Latour


„O carte numită  Cercetare asupra modurilor de existenţă, dar cu subtitlul  O antropologie a Modernilor , ridică imediat întrebarea: este vorba despre o lucrare de metafizică, asa cum o sugerează titlul (calchiat după titlul operei din 1943 a filosofului Étienne Souriau), sau despre o lucrare de antropologie, după cum o indică subtitlul? Un lucru este cert: nu îsi propune să studieze felul în care anumite grupuri umane, mai precis „Modernii”, se pun de acord în atribuirea unei „existenţe reale” unui lucru în defavoarea altuia, de pildă bacteriilor în defavoarea unicornilor. Latour îsi avertizează de la bun început cititorul: nu îsi propune să studieze „felurile de a vorbi, ca în «teoria actelor de limbaj», ci modurile fiinţei”, reluând „vechea întrebare «ce este?» (ce este stiinţa? care este esenţa tehnicii? etc.), dar descoperind fiinţe cu proprietăţi de fiecare dată diferite.” Unii se vor îngrijora. Marea luptă a stiinţelor sociale pentru a-si cuceri autonomia faţă de metafizică, punând la punct proceduri rafinate de obiectivare – statistici, chestionare, „teren” etnografic etc. – trebuie oare să se termine cu reabilitarea lui Platon si Aristotel? Nu este aici mai degrabă vorba de o decizie de luat: a vorbi „despre moduri de existenţă în general”, sau, mai degrabă, de moduri de existenţă pentru  Moderni? Metafizică sau antropologie? Latour e departe de a fi, în contextul actual, singurul care realizează ceea ce am putea numi o cotitură metafizică a știinţelor umaniste , care reactivează metafizica atât în contextul „analitic”, cât și în cel „continental”. Dar este, poate, cel mai surprinzător. Nu trece el, deseori, drept acel sociolog relativist care a vrut să trateze știinţele așa cum Lévi-Strauss și Greimas au tratat miturile și poveștile ? Să fie vorba deci de o dezavuare? Nu, ci mai degrabă de o redefinire a metafizicii înseși. Aceasta nu mai apare, de fapt, ca un demers făcut pentru a spune un adevăr univoc privitor la Fiinţă în general, ci ca o „diplomaţie” de tip singular, care ne permite să le redăm „instituţiilor” noastre (în mod nediferenţiat știinţa și religia, politica și managementul, literatura și psihologia, obișnuinţa și subzistenţa) greutatea realităţii lor pe care tinde să le-o nege reducerea la una singură dintre ele („știinţa”). „(Patrice Maniglier)
Noua

Carti pe aceeasi tema