Raport asupra postcomunismului și alte eseuri incorecte politic
Descriere
Omul comun mai mult sau mai puțin umil-tu, cititorule, sau eu nu poate accepta efemerul şi precarul; avem o nevoie înnăscută de siguranță: prin mijlocirea unui monument, uniunea generalului cu particularul ne înscrie, deci, în acel „etern” pe care germana îl exprimă cu mai multă forţă metafizică decât francezele „mon village” sau „ma ville”: e vorba de Heimat; sau, cum zice italianul, il mio paese. Exodul rural masiv de după al Doilea Război Mondial, industrializarea generalizată şi faraonică arată, fără putință de tǎgadă, că vremurile noastre s-au schimbat în chip radical. Se pare că „cele trei decenii glorioase” şi criza economică, în Occident, pe de o parte, apoi hiper-dezvoltarea industrială din perioada comunistă şi cei douăzeci de ani de postcomunism ambalați în terapii de şoc şi tranziție în Est, pe de altă parte, au erodat unitatea poporului-națiune, în bună parte himerică, dar totuşi o unitate. Sub biciul individualismului economic, favorizând doar hedonismul consumist - fantasmă sau coşmar? - vremuri nomade ne semnează soarta. Paris, septembrie 2012
Despre autor
Claude Karnoouh a fost un antropolog și sociolog francez, care a locuit timp de cincisprezece ani în România. A fost un critic acerb al intelectualității române de dreapta și al curentului anticomunist din România.