Coperta cărții Curs practic de dirijat coral de Augustin Bena

Curs practic de dirijat coral

Editura
An publicare
2025
Nr. Pagini
88
ISBN
9786067472530
Categorii

Descriere

Acest curs s-a născut din notițele lecțiilor luate de auditorii cursurilor pentru pregătirea profesorilor secundari de muzică din verile anilor 1919-1920, litografiate; apoi, la insistențele foştilor discipoli, am completat aceste notițe spre a le publica în forma actuală. Lucrarea de față poate servi ca îndreptar pentru autodidacți sau ca manual complementar pentru cei ce urmează vreun curs de calificare dirijorală. Socotesc că, citind prezentul curs, atât coriştii profesionişti, cât şi alţi amatori de muzică, se vor putea lămuri asupra multor probleme şi noțiuni artistice, spre a putea aprecia apoi just pe un dirijor de cor. Am nădejdea că lucrarea mea, fiind printre primele în acest domeniu al literaturii muzicale româneşti, va contribui într-o bună măsură la dezvoltarea pedagogiei şi progresului artei corale.

Despre autor

Augustin Bena
compozitor român · 1880–1962

Augustin Bena a fost un compozitor, profesor, dirijor, preot, animator al vieții cultural-teatral-muzicale din Transilvania și membru al familiei Bena, din Pianu de Jos, județul Alba, o veche familie preoțească și intelectuală din Transilvania, cu tradiție documentată încă din secolul al XVIII-lea

Pe aceeași temă

Cărți de Augustin Bena

Coperta cărții Teoria Muzicii

Augustin Bena

Coperta cărții Teoria muzicii (principiile)

A. Bena, Augustin Bena