Coperta cărții John Stuart Mill. Descopera Filosofia de Gerardo López Sastre

John Stuart Mill. Descopera Filosofia

Editura
An publicare
2024
Nr. Pagini
144
ISBN
6425714033016

Descriere

John Stuart Mill (1806 –1873) a fost cel mai important filosof britanic al secolului al XIX-lea, dar importanța lui nu se datorează doar acestei recunoașteri istorice, pe care o merită cu prisosință, ci faptului că ideile sale sunt încă vii, ne fac în continuare să gândim. Dacă am vrea să sintetizăm filosofia lui Mill în doar câteva rânduri, am putea s-o descriem drept o reflecție la înțelesul și caracterul dezirabil al celor trei idealuri – libertate, egalitate și fraternitate. Idealuri care, la rândul lor, se întemeiază pe o anumită variantă a utilitarismului, doctrina care afirmă că trebuie să ne orientăm comportamentul în funcție de fericirea cea mai mare produsă celui mai mare număr de persoane. Pornind de la această teorie etică sunt apărate dreptul individului de a-și construi viața conform propriilor criterii, egalitatea de gen, democrația drept cea mai bună formă de guvernare și umanitatea ca unic obiect posibil al adorației raționale. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Pe aceeași temă

Cărți de Gerardo López Sastre

Coperta cărții Hume. Descopera Filosofia

Gerardo López Sastre

Coperta cărții Descopera filosofia. Hume

Gerardo Lopez Sastre