Asasinarea lui Roger Ackroyd
Descriere
Într-un sătuc englezesc liniștit, doamna Ferrars, despre care se bârfește că și-ar fi omorât soțul, moare, la rândul său, în împrejurări neelucidate. Sinucidere sau otrăvire? Într-o ultimă scrisoare adresată presupusului ei iubit, Roger Ackroyd, ea îi dezvăluie că a fost victima unui înspăimântător șantaj. Atunci când este descoperit și cadavrul lui, nu este loc de îndoială: acesta a fost ucis. Dar de ce? O anchetă foarte dificilă pentru Hercule Poirot, care află că toată lumea – familie, servitori, vecini – pare să fi avut un motiv să îl asasineze pe bogatul domn Ackroyd. Din fericire, Poirot are un asistent, pe doctorul Sheppard. Romanul are unul dintre cele mai neașteptate și surprinzătoare finaluri din întreaga operă a Agathei Christie.
Despre autor
Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan, DBE, cunoscută în general ca Agatha Christie, a fost o scriitoare engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste. A scris și romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puțin cunoscute, nebucurându-se de același succes la public.