Coperta cărții Igloo 233 / Patrimoniu posibil / august - septembrie 2026

Igloo 233 / Patrimoniu posibil / august - septembrie 2026

Descriere

Noul număr igloo 233 invită cititorii să descopere arhitectura ca spațiu al memoriei, al transformării și al posibilităților, reunind patrimoniul trecutului recent, proiecte contemporane din România și din străinătate, perspective critice și dialoguri relevante. Dosarul acestui număr, intitulat Patrimoniu posibil, pornește de la o întrebare esențială: ce alegem să păstrăm din trecutul apropiat, ce este valoros în arhitectura perioadei comuniste și, mai ales, cum putem transforma ceea ce există deja într-o resursă pentru prezent? Această temă este cu atât mai importantă cu cât epoca arhitecturală analizată rămâne un teritoriu disputat, insuficient cercetat și adesea privit prin prisma prejudecăților ideologice. Clădiri, ansambluri și spații publice care fac parte din memoria orașelor sunt astăzi amenințate de degradare, demolare sau intervenții ce le pot anula valoarea arhitecturală, istorică și culturală. Dosarul reunește exemple și perspective care încearcă să recupereze această moștenire într-un mod critic și lucid, fără nostalgie, dar și fără condamnări simplificatoare. Sunt analizate clădiri reprezentative pentru a înțelege ce le face relevante astăzi și ce viitor li se poate imagina: Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, Palatul Telefoanelor din Cluj-Napoca, Palatul Radiodifuziunii, Biblioteca Academiei Române – filiala Cluj-Napoca, Casa de Cultură Mangalia, Edificiul Roman cu Mozaic Constanța, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – „școala nouă”, Corpul central al Institutului Politehnic București (astăzi Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București) și Biserica Romano-Catolică din Orșova. Acest număr se adresează tuturor celor interesați de arhitectură, patrimoniu, istorie urbană și transformările orașelor, oferind o perspectivă echilibrată și profundă asupra valorilor care pot modela viitorul.   Proiectul editorial a fost finanțat de Ordinul Arhitecților din România prin Timbrul de arhitectură.   SUMAR AGENDA Carte: Structura unei noi lumi. Brokers of Modernity de Martin Kohlrausch Dincolo de imersiune. Ce am aflat de la peste 150 de oameni despre realitatea virtuală Cub roșu pe fond negru. A.REST 1989 – Arhiva video a Securității, expoziție la Muzeul Național de Istorie a României MuzA la Palat. Arhitectura în stare soft Frumoase și imposibile. În intimitatea colecției Gio Ponti Objects de la Molteni&C Între iluzii și realitate. Leandro Erlich la Grand Palais, Paris   DIN ROMÂNIA Arhitectură Phoenix Aparthotel: o arhitectură a fundalului / prof. em. dr. arh. Cristina Olga Gociman O prezență tectonică în textura peisajului rural / atelier unuplusunu   Interior Casa pe trei străzi: mineral, organic, vibrant / LAMA Arhitectura Space Oddity. Designul ca armonie a contrastelor / Jooca Studio ukyo X. Un listening bar ce redefinește intimitatea urbană / arh. Maria Schunn   Patrimoniu Cula din Ciacova. Un martor tăcut al peisajului bănățean / D Proiect, JDA Consult   Critică de arhitectură Fixați centurile: decolează arhitectura! – Șerban Țigănaș   Spațiu public Grădina Măgura sau regenerarea din jurul unui „zid ruină” / ARHITAB   Design Obiectul ca relație între material, timp și transformare. O conversație cu Marius Rițiu   Administrativ Cum rămâne viu un sat protejat. Viscri între reglementare și viața satului   În dialog „Nevoia de a fi mereu în flux”. Restul, neuitarea și trecutul continuu. Ana Maria Zahariade – Călin Dan   DOSAR Cum judecăm un patrimoniu dificil Arhitectura trecutului apropiat. Arhitectura modernă a secolului 20 – Ana Maria Zahariade Arhitectura perioadei comuniste reloaded? – Augustin Ioan Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române Palatul Telefoanelor din Cluj-Napoca Palatul Radiodifuziunii Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj-Napoca Casa de Cultură Mangalia Edificiul Român, Mozaic Constanța Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – „școala nouă” Corpul central al Institutului Politehnic București (astăzi Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București) Biserica Romano-Catolică din Orșova   SEEN CITY Bazele sportivității pierdute   INTERNAȚIONAL Arhitectură Ucraina. Arhitectură în vreme de război AEROTIM Hangar – forme industriale ale zborului / design interior Dan Vakhrameyev Shift House: designul gesturilor esențiale / design interior Sivak+Partners Lubov & Ludy, un loc al luminii / design interior YOD Group „De unde vine toată această putere… e un mister și pentru noi.” Trei perspective despre ce înseamnă să fii arhitect azi în Ucraina   IGLOO ÎNCERC Corbu. Popas la Marea Neagră deStat: La Razelm Luxury Resort, între ape și liniște deGustat: Cherhana La Plage, Corbu: tradiție și ingrediente locale deAflat: Liniște, briză și poveste în vinurile Câmpiei Hamangia deVăzut: Cetatea Histria, o poveste care străbate secole Citește tot conținutul

Pe aceeasi temă