Coperta cărții Ludwig Wittgenstein. Omul şi gânditorul în texte alese (1912-1951) de Ludwig Wittgenstein

Ludwig Wittgenstein. Omul şi gânditorul în texte alese (1912-1951)

Descriere

„Despre Wittgenstein se poate afirma că s-a distanțat atât de gânditorii cei mai importanți ai trecutului, cât și de cei contemporani, cel puțin în două privințe. Mai întâi, el a fost nemulțumit de tot ceea ce a scris după publicarea lucrării sale de tinerețe, Tractatus Logico-Philosophicus (1922). Până la sfârșitul vieții, a refuzat să își publice însemnările filozofice. Majoritatea covârșitoare a textelor pe care le-a produs, de la începutul anului 1929, când a revenit la preocupări și activități de natură filozofică, au devenit accesibile abia după moartea autorului lor. Ele au fost publicate începând cu anul 1953. În al doilea rând, contururile personalității lui Wittgenstein, ca ființă sensibilă și gânditoare, opțiunile, înclinațiile și resentimentele persoanei răzbat cu putere în tot ce a gândit și a scris. Se poate susține că numeroasele texte lăsate de Wittgenstein, în care se discută teme din cele mai diferite, ilustrează o modalitate originală, cu totul aparte, de clarificare a gândirii prin raportare la exercițiul ei comun, în viața de fiecare zi. Ceea ce răzbate din aceste texte este aspirația de a promova fără niciun fel de compromisuri probitatea și cinstea intelectuală. Adică de a contribui, într-o formulare din lucrarea lui de tinerețe, Tractatus Logico-Philosophicus, la „clarificarea gândurilor”. Traducerea de față prezintă cititorului român o selecție din textele și corespondența lui Wittgenstein, care a fost alcătuită de filozofii americani James C. Klagge și Alfred Nordmann, publicată cu titlul Philosophical Occasions 1912-1951, de editura Hackett Publishing Company, Indianapolis și Cambridge, 1993. După părerea noastră, intenția care i-a condus pe editori în alegerea textelor a fost să scoată în evidență profilul aparte, inconfundabil, al omului și al gânditorului care a fost Ludwig Wittgenstein. Este ceea ce explică și alegerea titlului traducerii noastre: Ludwig Wittgenstein: omul și gânditorul în texte alese.” (Traducătorii) Descoperă mai multe cărți scrise de Ludwig Wittgenstein Dacă ți-a plăcut cartea Ludwig Wittgenstein. Omul şi gânditorul în texte alese (1912-1951), scrisă de Ludwig Wittgenstein, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Însemnări răzlețe , Ratio et Revelatio Tractatus Logico-Philosophicus , Humanitas Citește tot conținutul

Despre autor

Ludwig Wittgenstein
Ludwig Wittgenstein
filosof și logician austriac (1889–1951)

Ludwig Josef Johann Wittgenstein a fost un filosof austriac, autorul unor contribuții fundamentale în dezvoltarea logicii moderne și a filosofiei limbajului. În cursul vieții a publicat o singură carte: Tractatus Logico-Philosophicus (1921). Culegerea de prelegeri și notițe, în care mai târziu se distanțează de unele poziții inițial susținute în Tractatus, a fost publicată postum.

Pe aceeași temă

Cărți de Ludwig Wittgenstein

Coperta cărții Cercetari filozofice

Ludwig Wittgenstein

Coperta cărții Despre certitudine

Ludwig Wittgenstein

Coperta cărții Caietul albastru

Ludwig Wittgenstein

Coperta cărții O privire filozofică

Ludwig Wittgenstein

Coperta cărții Scrisori despre Tractatus

Ludwig Wittgenstein, Stan Kirby