Coperta cărții Descoperiri intamplatoare care ne-au schimbat viata de Adriana Mihai

Descoperiri intamplatoare care ne-au schimbat viata

Descriere

Desi multe descoperiri sunt produsul unor cercetari deliberate si al unei experimentari atente, unele dintre cele mai semnificative revelatii au fost rezultatul serendipitatii, adica al descoperirilor neplanificate, care apar in situatii neasteptate, cand gasesti ce nu cauti.  Chiar si atunci cand oamenii de stiinta au avut, pur si simplu, noroc - cum ar fi Newton, care, conform legendei, ar fi fost lovit de proverbialul mar in cap - pasii care duc la o noua descoperire spun adesea o poveste diferita. Este nevoie de mai mult decat sa fii la locul potrivit, la momentul potrivit. Descoperirile fortuite nu sunt doar un produs al norocului, ci implica o minte deschisa la experiente noi (dupa cum spunea Louis Pasteur, „In domeniile observatiei, intamplarea favorizeaza doar mintea pregatita”), recunoasterea oportunitatii cand o intalnim, dar si o minte curioasa, care pune intrebari, cauta solutii si astfel, curiozitatea poate transforma o observatie aleatorie intr-o descoperire remarcabila.  De-a lungul istoriei, au existat multe inventii care au schimbat lumea, cum ar fi roata (inventata in jurul anului 3500 i. Hr.), care a revolutionat transportul, permitand oamenilor sa mute mai usor obiecte mai grele, sau masina (inventata in secolul al XIX-lea), care a modificat modul in care ne deplasam, permitand o mai mare mobilitate si crearea de noi industrii, ca turismul. Multi oameni de stiinta si-au asumat sarcina de a face diverse inventii. Uneori, in timpul acestui proces, s-a intamplat ca, dintr-o data, accidental, cercetatorii sa descopere altceva decat se asteaptau, conform zicalei: „unde dai si unde crapa!”. Chiar daca una au cautat si alta au gasit, hazardul a dus la obtinerea unor rezultate care, uneori, s-au dovedit de o importanta uriasa in viata omenirii. Stiinta si tehnologia se bazeaza adesea pe o planificare precisa. Cu toate acestea, ca in toate domeniile vietii, lucrurile nu merg intotdeauna conform planului. Multe dintre inventiile care au modelat societatea moderna nu ar fi vazut niciodata lumina zilei, daca nu s-ar fi facut cateva greseli pe parcurs, si daca oamenii de stiinta nu ar fi fost pregatiti sa exploreze aceste noi cai neasteptate catre descoperire. Problema unei descoperiri accidentale este ca omul de stiinta trebuie sa accepte ca a facut o greseala si sa vada cum ar putea beneficia umanitatea de pe urma acelei greseli. Acest lucru ne face sa ne intrebam cate posibile descoperiri intamplatoare au ramas nedescoperite. De asemenea, subliniaza importanta mentinerii unei minti deschise, caci succesele si descoperirile au loc tot timpul, trebuind doar sa fie remarcate. Este adevarat ca diverse descoperiri au necesitat un anumit grad de genialitate, dar si niste conditii norocoase, pentru ca geniul sa actioneze. Niciunul dintre aceste „accidente” nu ar fi devenit o astfel de inventie de schimbare a lumii, fara persoana potrivita, care sa le recunoasca valoarea, asa cum a fost, de exemplu, Arhimede.  Una dintre cele mai folosite interjectii din lume, folosita atunci cand facem o descoperire, este „Evrika!”. Povestea acestei expresii incepe pe vremea lui Hiero al II-lea, care a fost rege al Siracuzei (Sicilia), intre anii 275 si 215 i. Hr. In acea perioada, Sicilia era o colonie greaca, unde locuia si Arhimede, cosiderat astazi unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai tuturor timpurilor. El a fost desemnat de rege sa determine puritatea aurului unei coroane pe care  o comandase unui aurar, banuind ca acesta l-a inselat si a amestecat aurul cu argint. Dar, pentru a afla raspunsul, Arhimede  nu trebuia sa distruga coroana. Dupa cateva zile, in timp ce facea baie (la baia publica), a observat ca, atunci cand a intrat in cada, apa a inceput sa se reverse pe marginile cazii, care era umpluta complet. Cu cat corpul i se scufunda mai mult in apa, cu atat mai multa apa curgea pe marginile cazii. Si-a dat seama ca gasise solutia la problema lui Hiero. Se spune ca a fost atat de entuziasmat de descoperirea sa, incat a sarit imediat din cada si a alergat pana acasa, fara sa-si aminteasca sa-si imbrace hainele, si strigand „Eureka, Eureka!” – care in greaca inseamna „Am gasit-o! Am gasit-o” (solutia la problema). I-a trecut prin minte ca o coroana doar din aur are o densitate mai mare si deci un volum mai mic (ca urmare disloca o cantitate mai mica de apa) decat o coroana care cantareste la fel, dar care contine si alte metale mai putin dense (ca argintul), care ar avea un volum mai mare si ar disloca deci un volum mai mare de apa (ceea ce se si intamplase in realitate, caci aurarul inlocuise o parte din aur cu argint). Problema rezolvata! Oamenii de stiinta buni cauta semnificatia surprizelor, coincidentelor si greselilor. Cu putina curiozitate si perseverenta, ei pot transforma incidentele neasteptate in noi perspective. In paginile care urmeaza, o sa descoperiti cum intamplarea, si nu procesul traditional, lung si logic de gandire si experimentare a jucat un rol cheie in descoperirea unora dintre cele mai mari inventii ale lumii. Elementele chimice, materia fundamentala  a universului     5 Fosforul, lumina din intuneric     6 Heliul, elementul  nascut din Soare     9 Oxigenul, gazul vietii si sfarsitul unei iluzii     13 Stralucirea radiului     19 Iodul, un element chimic neobisnuit     27 Compusi organici cu rol in procese industriale     35 Celuloidul, primul material plastic semisintetic     36 Teflonul,  descoperirea care n-a lipit nimic, dar a legat totul     40 Vascoza, panza intamplarii si povestea ascunsa     43 Alchimia plasticului: o calatorie in universul polietenei     46 Henry Perkin si moveina, descoperirea care a colorat lumea     50 Un caz de stralucire accidentala – senzorul molecular pentru nitrati     57 Ureea, prima fisura in zidul „fortei vitale”      58 Compusii clorurati, de la arme chimice la sarea de masa     61 Compusii clorurati, de la insecticide la sare de masa     63 Luciferina, molecula bioluminiscentei     64 Insulina, un reper in evolutia medicinei si a sanatatii populatiei umane.     74     Chinina, tratamentul salvator impotriva malariei     79 Botoxul, o toxina care ne schimba fata     83 Guma de mestecat     86 Coca-Cola. Legende si adevaruri despre originea sa     88 Locuri si lucruri fascinante de pe Pamant     97 Arhipelagul Galapagos, laboratorul natural al evolutiei speciilor     98 O insula cu statui misterioase - Insula Pastelui     101 Manuscrisele de la Marea Moarta     107 Tasmania. Pesterile de pe Valea Florentina    111 Pestera Movile. Evolutie in intuneric    117 Venus din Milo: simbol, istorie si controverse; circumstantele descoperirii     123 Machu Picchu, orasul - templu incas     130 Organisme de azi si de ieri     137 Machu Picchu, viata salbatica     138 Cand ataca broastele     152 Cand caldura este prea mare     153 Ötzi, o mumie naturala inghetata     154 Descoperirea unui dinozaur lucitor     158 Descoperiri microscopice     161 Povestea ADN-ului     162 Penicilina, primul antibiotic natural folosit de medici     166 Povesti cu bacterii. Ulcerul gastro-duodenal, o boala infectioasa     175 O aparare colorata     179 VELCRO, un “arici” cu doua fete     184 De la descoperire, la practica     187 Mucegaiul. De ce mucegaiesc alimentele?     188 Coca-Cola. Experimente amuzante si utilizari surprinzatoare    191 Fotosinteza in actiune     194 Cum iti poti crea propriul ecosistem inchis     196 Bioluminiscenta si chemiluminescenta in laborator. Lumina             care vine din reactii     199 Bibliografie         201

Pe aceeași temă

Coperta cărții Avertisment

Renee Knight, Renée Knight

Coperta cărții Gastronomice, vol. 5 (audiobook)

Păstorel Teodoreanu

Coperta cărții Gasca de coasta. Un caz piperat

O. Bandixen, N. Kranich

Coperta cărții Dincolo de geamandură

Andrea Calogero Camilleri

Cărți de Adriana Mihai

Coperta cărții Bac 2018 biologie clasele IX-X revizuit și adăugit

Adriana Mihai, Anişoara Stroe, Camelia Manea, Camelia Voicu, Cerasela Crăciun, Iuliana Tanur, Silvia Olteanu, SILVIA OLTEANU CAMELIA VOICU IULIANA TANUR CAMELIA MANEA ADRIANA MIHAI CERASELA CRACIUN ANISOARA STROE

Coperta cărții O calatorie prin lumea vie de la bacterii la plante, Silvia Olteanu, Corina Gabriela Kodjabashija, Stefania Giersch, Iuliana Tanur, Adriana Mihai

Traian Saitan, Silvia Olteanu, Corina Gabriela Kodjabashija, Stefania Giersch, Iuliana Tanur, Adriana Mihai

Coperta cărții BAC 2026. Biologie. Clasele IX-X

Camelia Manea, Adriana Mihai, Silvia Olteanu, Iuliana Tanur, Camelia Voicu

Coperta cărții Bacalaureat 2025. Biologie - Clasele 9-10

Silvia Olteanu, Camelia Voicu, Iuliana Tanur, Camelia Manea, Adriana Mihai