Cuvinte duhovnicesti Vol.1: Cu durere si dragoste pentru omul contemporan
Descriere
Cu durere și dragoste pentru omul contemporan este primul volum din colecția Cuvinte duhovnicești. Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruită lumește și aleargă cu o viteză lumească mare. Dar, fiindcă îi lipsește frica de Dumnezeu - începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu -, îi lipsește frâna, iar cu viteza, fără frână, sfârșește în prăpastie. Oamenii au foarte multe probleme și cei mai mulți sunt foarte amețiți. Și-au pierdut orientarea. Încet-încet vor ajunge să nu se mai poată controla pe ei înșiși. Dacă cei ce vin în Sfântul Munte sunt atât de zăpăciți, atât de încurcați, cu atâta neliniște, gândiți-vă: ceilalți care sunt departe de Dumnezeu, de Biserică, oare cum sunt? n n Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu.
Despre autor
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul a fost un călugar ortodox care a trăit la Sfântul Munte Athos. Este îngropat în incinta Mănăstirii "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Suroti, lângă Salonic. Paisie Aghioritul este cel mai renumit pentru învățăturile sale spirituale.