Betadina si tifon
Descriere
Există un tip de poet care nu scrie despre iubire, ci despre felul în care iubirea își schimbă alfabetul după ce intră în carne, în zid, în talcioc și în plumb. El nu ia metafora ca pe o podoabă, ci ca pe un organ transplantabil: ochiul poate deveni rocadă; obrazul, ureche; peretele, incubator. Albastrul poate face verzi, iar un sărut, dacă nu e atent supravegheat de îngeri, alunecă din safir în pată și din exact în nisip - totul, fără să-i anuleze dreptul la poezie. Poetul acesta nu înfrumusețează realul, ci îl obligă să-și recunoască rudele ascunse sub podea. Nu se lasă sedus nici de solemnitate, nici de acel spirit care-și admiră singur istețimea: când urcă, își pune singur o piedică; când cade, își păstrează un rest de albastru pe frunte. E, de aceea, un poet al dublului adevăr: omul și paiața, nimicul și electroluminescența, casa și corpul, basmul și infecția, șoapta și diagnosticul. Nu scrie neapărat un îndrăgostit, nici ca un debuzat, ci ca un om care a înțeles că între a o locui și a fi locuit stă toată tragedia luminoasă a limbii. - M. Garcea