Amintiri din Casa Mortilor
Descriere
Amintiri din casa morților este un roman semiautobiografic al scriitorului rus Feodor Mihailovici Dostoievski, publicat mai întâi parțial în revista „Ruskii Mir”, în 1860-1861 și integral în revista „Vremea”, în 1861-1862. Acțiunea relatează viața prizonierilor deportați în Siberia, pornind de la experiența proprie a autorului, de condamnat la 10 ani de muncă silnică. Romanul prezintă, prin ochii lui Alexandr Petrovici Goriancikov, un nobil din Rusia Centrală, condamnat și el la 10 ani de detenție, ororile închisorilor din Siberia, barbaria și brutalitatea paznicilor și bestialitatea unor prizonieri în stare de cele mai groaznice crime. În mai 1849, a fost arestat din ordinul țarului Nicolae I împreună cu mai mulți membri ai cercului Petrașevski. Cei din cercul Petrașevski erau acuzați că militau împotriva iobăgiei și cenzurii și susțineau socialismul utopic francez. Douăzeci și unu de membri ai cercului, printre care și Dostoievski, sunt condamnați la moarte. Execuția este plănuită pentru data de 22 decembrie, însă este anulată în ultimul moment, Dostoievski fiind trimis la muncă silnică în Siberia. Până în 1854, scriitorul rus a fost întemnițat în închisoarea din Omsk, purtând lanțuri la picioare pe toată durata șederii în ocnă. După eliberarea din închisoare, Dostoievski este obligat să se înroleze ca soldat în batalionul din Semipalatinsk...
Despre autor
Fiodor Dostoievski a fost unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane, Crimă și pedeapsă, Idiotul, Demonii și Frații Karamazov, precum și nuvela Însemnări din subterană.