Cuore. Inima de copil

Editura
An publicare
2025
Nr. Pagini
280
ISBN
9786060913016
Categorii

Descriere

În colecția Cartile elevului smart, cititorul - elev de școală primară, gimnazială, liceală - are dreptul să-și alcătuiască propriul text, să pătrundă în poveste, să ia la întrebări personajele. De aici vor apărea și satisfacțiile, din defrișarea cărărilor labirintului literaturii de raftul întâi. Această carte e mai cu seamă închinată copiilor din școlile primare, care sunt în vârstă de la nouă până la treisprezece ani; ea s-ar putea intitula: „Istoria unui an de școală, scrisă de un elev din clasa a III-a al unei școli orășenești din Italia”. Când spunem că e scrisă de un elev din clasa a III-a, nu vrem să zicem că el a scris-o întocmai cum este aici tipărită. El însemna zi de zi într-un caiet, după cum se pricepea, tot ce văzuse, simțise, cugetase: în școală și în afara ei; iar la sfârșitul anului, tatăl său scrie aceste pagini după notele lui, silindu-se a nu schimba nimic din gânduri, ci a păstra, pe cât se poate, cuvintele fiului său. Patru ani în urmă, acesta fiind în gimnaziu, își reciti manuscrisul și mai adăugă prin el câte ceva de la sine, folosindu-se de amintirile sale încă vii despre persoanele și faptele din trecut. Edmondo de Amicis este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori, jurnaliști și pedagogi italieni din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Celebritatea sa este câștigată pe termen lung grație volumului Cuore. Inimă de copil, o carte pentru copii prezentată ca un jurnal al unui elev italian. - Lucian Pricop

Pe aceeași temă

Cărți de Edmondo de Amicis

Coperta cărții Cuore

Edmondo De Amicis

Coperta cărții Cuore

Edmondo De Amicis

Coperta cărții Cuore

Edmondo De Amicis

Coperta cărții Cuore, inima de copil

Edmondo De Amicis

Coperta cărții Cuore. Inima de copil - Edmondo de Amicis

Edmondo De Amicis, Edmondo De Amicis