Coperta cărții Imparateasa cerului si a pamantului de Zlata Popov

Imparateasa cerului si a pamantului

Autor
Editura
An publicare
Nr. Pagini
ISBN
9786306563623
Categorii

Descriere

Maica Domnului și-a cunoscut pe deplin rostul în această lume: acela de a trăi pentru Dumnezeu și de a-i călăuzi pe oameni către El, Izvorul vieții. Iubirea și grija ei pentru oameni nu s-au sfârșit odată cu mutarea sa la ceruri. Și astăzi, ea îi îndrumă pe cei care îi cer ajutorul. Cartea de față îi poartă pe copii prin viața Maicii Domnului, de la nașterea și copilăria ei, prin Bunavestire, Nașterea Domnului, Răstignirea și Învierea lui Hristos, până la Adormirea ei. Fiecare întâmplare este povestită într-un limbaj simplu și urmată de o scurtă tâlcuire, care îi ajută pe cei mici să înțeleagă pilda pe care viața Maicii Domnului o așază înaintea lor. Planșele de colorat, realizate după ilustrațiile cărții, îi ajută pe copii să urmărească mai atent firul întâmplărilor și să păstreze în minte cele citite. Prin cuvânt și imagine, ei ajung să o cunoască mai bine pe cea pe care Biserica o cinstește drept Născătoare de Dumnezeu și Maică a tuturor creștinilor. n n Ilustrații color de Serioja Popov.

Pe aceeași temă