Orasul cu salcami

Editura
An publicare
2025
Nr. Pagini
200
ISBN
9786306651634

Descriere

Orașul cu salcâmi nu se impune prin monumentalitate, ci prin revelația unei noi sensibilități. În spatele narațiunii se întrezărește un alt mod de a privi existența: adolescența ca teritoriu al incertitudinii, interioritatea ca spațiu privilegiat al devenirii. Astfel de scrieri, deși imperfecte prin construcția lor, sunt fertile prin respirația pe care o insuflă literaturii: deschid un orizont de meditație asupra locului ființei în țesătura realului. Asemenea lui Eliade, în încercările sale de început, Sebastian mută centrul de greutate al romanului dinspre narațiunea evenimențială spre explorarea conștiinței, aducând în literatura română teme și trăiri până atunci ocolite. Valoarea textului nu stă doar în imaginea mai complexă a provinciei, ci în faptul că introduce în proză o nouă atitudine existențială, în care introspecția se transformă în instrument al cunoașterii. - Lucian Pricop n Pentru cititorul nefanatizat de literatura memorialistică a lui Sebastian, experiența lecturii Orașului cu salcâmi poate fi una revelatorie. Umbrele ideologice vor dispărea lăsând locul unei scriituri curate și angajate într-o altfel de observație a dinamicii, desigur a dinamicii individuale. Nu mai e vorba despre mine și ceilalți, ca în Jurnal, ci despre eu și mine. Un fel de opoziție între „la memete” și „l'ipseite” din Paul Ricoeur. - Lucian Pricop

Despre autor

Mihail Sebastian
Mihail Sebastian
scriitor român (1907–1945)

Mihail Sebastian a fost un om de litere român, de origine evreu, care a scris romane, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală.

Pe aceeași temă

Coperta cărții Orașul cu salcâmi

Mihail Sebastian

Coperta cărții Orașul cu salcâmi

Mihail Sebastian

Coperta cărții Orasul cu salcami

Mihail Sebastian

Coperta cărții Orasul cu salcami

Mihail Sebastian

Coperta cărții Orașul cu salcâmi.

Mihail Sebastian

Coperta cărții Orașul cu salcâmi

Mihail Sebastian

Cărți de Mihail Sebastian

Coperta cărții Steaua fără nume

Nam Na Jana Tara Paperback Brosat Mihail Sebastian Cununi De Stele, Mihail Sebastian

Coperta cărții Jurnal 1935-1944

Mihail Sebastian

Coperta cărții Femei

Mihail Sebastian