Coperta cărții Harțe, junghiuri și sminteli de Dănuț Ivănescu

Harțe, junghiuri și sminteli

Editura
An publicare
2026
Nr. Pagini
326
ISBN
9786060236757

Descriere

„Cartea lui Dănuț Ivănescu te prinde oriunde ai deschide-o: la început, la mijloc sau la final, tot în România de la bloc ajungi. Cum e această Românie? O recunoști – e aceeași pe care o regăsim în versurile celor de la B.U.G. Mafia, cu atmosfera lor de eroism urban și cu replici tăioase despre viață și moarte. Situația e cu atât mai interesantă cu cât Ivănescu, după ce a scris cândva „O scurtă Istorie Generală a Lucrurilor”, o saga întinsă pe 2322 de ani, revine acum cu „Harțe, junghiuri și sminteli”, o poveste plasată în blocul Radical, la intersecția străzilor Izbăvirii și Succesului. Personajele sale par desprinse din picturile lui Otto Dix și Mark Rothko, trăind între două înghițituri de absint amestecat cu iarbă. Numele lor – un adevărat punct forte al cărții – sunt Tanti Glafira, Agigea Dodoașă (cu texte remarcabile!), Crică Lingoare și Utopilă Poticnici, oameni pierduți în automatisme, reflexe și emoții cu atât mai intense cu cât sunt mai fragile. Sunt cetățeni pe care doar absurdul îi poate elibera sau umaniza. Autorul spune că s-a inspirat din Céline și Harms, dar se simte și o notă de umor și nebunie à la Urmuz și Alphonse Allais, pentru că, așa cum spunea Michael Haulică, literatura este „un magnet pentru ideile care plutesc în aer, neimpuse de nimeni”. Avem de-a face cu un expresionism autentic, dar nu unul kafkian, ci un balcanism dureros, dus la extrem.” Florin Chirculescu Această carte se adresează cititorilor pasionați de literatură contemporană, celor care caută povești autentice, personaje memorabile și o perspectivă originală asupra realității urbane din România. Vezi mai mult

Pe aceeași temă

Dănuț Ivănescu

Coperta cărții Schițe de iubire. Antologie de povestiri romance

Anamaria Ionescu,Bogdan Hrib,Daniel Timariu,Dănuț Ungureanu,Georgiana Sandu,Lucian Dragoș Bogdan,Teodora Matei,Mirela Oprea,Rebeca Cojocaru,Teodora Anghel

Coperta cărții Qualitative study of differential equations, geometrical and dynamical aspects of some mechanical systems, numerical treatment, and applications - Maria-Magdalena Boureanu

Maria Magdalena Boureanu,Cristian Paul Danet,Aurel Diamandescu,Adela Ionescu,Romulus Militaru,Florian Munteanu,George Popescu,Marcela Popescu,Paul Popescu,Mihaela Racila,Cristian Vladimirescu