Coperta cărții Igloo 230 / Spațiul muzeal recent. Transformări, hibridizări, metamorfoze / Februarie - Martie 2026

Igloo 230 / Spațiul muzeal recent. Transformări, hibridizări, metamorfoze / Februarie - Martie 2026

Autor
Editura
An publicare
2026
Nr. Pagini
166
ISBN
2055000827636

Descriere

Igloo 230 este dedicat transformării: a muzeelor, a orașelor, a patrimoniului și a practicilor contemporane de arhitectură și design. Acest număr explorează spațiile construite ca procese vii, aflate într-o continuă negociere cu timpul, memoria și comunitatea. Dosarul principal oferă o sinteză a modului în care muzeele se reinventează astăzi, punând accent pe flexibilitatea și deschiderea acestora către noi forme și funcții. Spațiul muzeal devine tot mai dinamic, renunțând la expozițiile permanente în favoarea rotației, infrastructurii și a unui rol social tot mai activ. În interior, relația dintre tezaurizare, conservare și expunere se reconfigurează: depozitele devin vizibile, curatorii creează și recreează discursuri culturale, restaurarea se transformă în spectacol, iar arhiva își revendică locul în fața publicului. Muzeul se hibridizează, apropiindu-se de bibliotecă, educație și piața urbană, preluând elemente din logica mall-ului, dar și distanțându-se de aceasta pentru a recâștiga atenția vizitatorilor. Dosarul „Spațiul muzeal recent. Transformări, hibridizări, metamorfoze” aduce exemple internaționale relevante, semnate de arhitecți de prestigiu, și începe cu un eseu de Augustin Ioan, „Transformers: muzeele azi”. Sunt analizate noile tipologii hibride și scenarii radicale de funcționare, pentru a ilustra mecanismele actuale ale relației dintre arhitectură și muzeu ca spațiu de conservare și comunicare a patrimoniului: viitorul conversiei la Fondation Cartier (Ateliers Jean Nouvel), gestionarea transparentă a colecțiilor la V&A East Storehouse (Diller Scofidio + Renfro), muzeul care refuză să fie clădire la Calder Gardens (Herzog & de Meuron și Piet Oudolf) sau Taichung Museumbrary (SANAA), unde biblioteca și muzeul se contopesc într-o nouă infrastructură culturală. Arhitectura devine instrument narativ în Fenix (MAD), un muzeu dedicat migrației, iar istoria explorării capătă o dimensiune sensibilă în Muzeul Schiului din Oslo (Snøhetta). Sumarul este completat de rubrici dedicate arhitecturii, designului, patrimoniului și spațiului public din România. Secțiunea de proiecte internaționale deschide perspectiva către arhitectura contemporană a vecinilor, număr ce aruncă o privire la sud, în Bulgaria.   SUMAR Editorial (de Bruno Andreșoiu) Creșterea competitivității   Agendă Muzeul ca spațiu al evadării creatoare. Despre cartea Building Culture de Julian Rose Laboratoriya: ruinele „unui viitor ce se imagina etern”. Andreea Ilie la Jecza Gallery București Orașul-arhivă. Redeschiderea Muzeului de Fotografie din Rotterdam Martin Parr, ultimul cadru: Global Warning, un portret al lumii care se consumă   din România Arhitectură Transilvania Residence. Gest sculptural în linii ferme Consolidarea și extinderea Facultății de Horticultură USAMVB Împreună sub semnul jocului: Centrul de joacă Little Town Sala de evenimente „Province”: Sinergia lemnului în ecouri vernaculare   Interior Laboratorium: alchimie între memorie și experiment   Patrimoniu Restaurarea Bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți   Spațiu public În favoarea pietonilor: revitalizarea centrului istoric din Turda   Critică de arhitectură (de Șerban Țigănaș) Va cânta Pasărea Phoenix? Noua Academie Națională de Muzică „Gheorghe Dima” la Cluj-Napoca   Design Ioana Pioaru și frumusețea atemporală a desenului în cerneală   Administrativ Orașul la 30 de metri: Reșița între primărie și atelier   În dialog Praguri (in)vizibile: arhitectură și muzică. Radu Teacă – Cristian Mandeal   Dosar Când muzeul își schimbă metabolismul Transformers: muzeele azi (de Augustin Ioan) Viitorul conversiei ca tipologie muzeală: Fondation Cartier Gestionarea infinitului. V&A East Storehouse Muzeul care refuză să fie clădire: Calder Gardens Taichung Museumbrary și noua tipologie hibridă Arhitectură narativă – Fenix, un muzeu de artă dedicat migrației Secole de explorări prin zăpadă: Muzeul Schiului din Oslo   Seen City (BD de Bruno Andreșoiu) Platforme industriale, căpușe comerciale   Internațional | Arhitectură Conturul unui peisaj: arhitectură bulgară contemporană Restaurarea Halelor Centrale din Sofia: o nouă ipostază culturală pe fundații romane Alb antic: Hotel Hello Plovdiv Casa cu pini, Varna – elogiu arhitecturii tăcute   igloo înCerc La Râșnov, între peisaje și gusturi din Țara Bârsei deStat: MATCA, natură, tradiție și rafinament contemporan deGustat: Savori de la munte. Restaurant Panoramic Spice deAflat: Pușcălupi Gin: savoare istorică și craft botanic deVăzut: Cetatea Râșnov, martor blând al istoriei zbuciumate Vezi mai mult

Pe aceeași temă