Gânduri despre educație

Autor
Editura
An publicare
2024
Nr. Pagini
204
ISBN
9786060235804

Descriere

„Nu mi-am propus să redactez un tratat de pedagogie, domeniu care depășește competențele mele. Textele adunate în acest volum reprezintă descrieri ale experiențelor personale sau puncte de vedere care pornesc de la acestea. Sunt primul care recunoaște subiectivitatea volumului. Relevanța sa ar putea fi oferită de faptul că oferă o perspectivă din interiorul sistemului, de la „firul ierbii”. Nu reprezintă viziunea unui expert în domeniul educației, ci pe aceea a unui profesor de Istorie care și-a luat în serios elevii și care a fost atent la realitățile educaționale ale ultimilor ani. Nu va oferi axiome, nici repere, ci puncte de vedere care ar putea sta la baza unor viitoare dezbateri.” Andrei Avram Descoperă mai multe cărți scrise de Andrei Avram Dacă ți-a plăcut cartea Gânduri despre educație, scrisă de Andrei Avram, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Vezi mai mult

Pe aceeași temă

Cărți de Andrei Avram