Globul de zăpadă
Descriere
Viața privată e noua ta monedă de schimb Întreaga planetă e acoperită de gheaţă. Temperaturile nu se mai ridică peste –40 °C, iar oamenii, urmaşi ai vechii civilizaţii a războiului, au fost nevoiţi să se adapteze. Aproape toată lumea lucrează în centralele electrice şi produce energie cinetică alergând în roţi uriaşe de hamster. Singura alinare e dată de programele de televiziune transmise direct din Glob, oraşul acoperit cu o cupolă uriaşă de sticlă, difuzate nonstop. Pe lângă faptul că nu sunt obligaţi să lucreze în centrale, rezidenţii acestei comunităţi exclusiviste din Glob par să aibă totul: climă controlată, faimă şi avere, protecţie. În schimb, sunt filmaţi în fiecare secundă de camerele împânzite peste tot, iar vieţile lor sunt transformate în reality-show-uri şi difuzate ca divertisment pentru cei din lumea exterioară. Fiecare telespectator speră că va deveni actor într-o bună zi, dar concurenţa e atroce, aşa că şocul pe care Jeon Chobahm, o adolescentă oarecare în vârstă de 16 ani, îl resimte când primeşte propunerea să o înlocuiască, în secret, pe Goh Haeri, gazda celei mai urmărite emisiuni de televiziune – care tocmai s-a sinucis –, este cu atât mai mare. Vezi mai mult