Coperta cărții Deshumări de Dana Ștefan

Deshumări

Autor
Editura
An publicare
2025
Nr. Pagini
107
ISBN
9786060236399

Descriere

„Mă interesează cum își gestionează Dana Ștefan raportul poeziei pe care o scrie cu presiunea memoriei de familie. Mai ales pentru că de familie țin și pozițiile de rugăciune și notele de călătorie, de persoanele pentru care suntem sentimente, ca și paradoxurile acestor situații. Materialul cu care lucrează Dana în poezia ei e mereu fragil, mereu în căutarea unui eu care să garanteze tot cu riscul imploziei. Iar riscul face poezia să merite.”   Răzvan Țupa     „#deshumări – nici nu se putea un titlu mai potrivit și mai sugestiv pentru acest volum, pentru că poeta Dana Ștefan, exact asta face, poem cu poem: deshumări. Mai exact, sapă în cele mai teribile tenebre ale propriei minți sau memorii afective și le înfățișează sieși și, implicit, ni le înfățișează și nouă, în toată urâțenia lor, pentru ca apoi, prin baia asumării depline și a încercării de a vedea în toate un scop mai înalt, să le spele și să le învăluie în lumină, picurând peste fiecare o seamă de sentimente pozitive, cum ar fi acceptarea, curajul, dragostea, speranța și, foarte important, stropind din belșug toate „oasele” deshumate cu apa vie a poftei sale de viață.”   Romeo Aurelian Ilie Vezi mai mult

Pe aceeași temă

Dana Ștefan

Coperta cărții Matematica. Evaluarea nationala. 60 de teste rezolvate dupa modelul MEN

Rozica Stefan,Viorica Baibarac,Dana Marga Radu,Valeria Duduianu

Coperta cărții Matematica. Evaluarea nationala. 66 de teste rezolvate dupa modelul MEN

Rozica Stefan,Viorica Baibarac,Dana Marga Radu,Valeria Duduianu

Coperta cărții Comunicare in limba romana pentru clasa I, semestrul I + semestrul II

Vasile Molan,Elena Stefanescu,Dorina Cristescu,Dana Tufeanu