Coperta cărții Plastic Jesus de Dan Radu Mihai

Plastic Jesus

Editura
An publicare
2025
Nr. Pagini
94
ISBN
9786060235866

Descriere

„Cine îl cunoaște pe Dan Radu Mihai în calitate de cineast, specializat în film documentar, poate fi uimit să-l vadă debutînd în poezie. Nu însă și cine cunoaște mai bine personalitatea poliedrică a artistului Dan Radu Mihai, interesat de muzică, arhitectură și urbanism, grafică și design, coautor alături de Dan Sociu al unei cărți de proză pe care urmează să o ecranizeze în calitate ca regizor. Și cum toate aceste avataruri ale lui DRM sînt, în fond, guvernate de lirism și tendința spre fantazare, coming-outul său poetic nu ar trebui să mire. Rămîne justificată doar întrebarea: de ce a tăcut poetul DRM în toate aceste decenii de comerț cu domenii artistice impregnate de poezie? Răspunsul vine cu acest volum, o colecție de șapte plachete, ele însele (dezvoltabile în) șapte cărți de sine stătătoare. De la ironia și experimentalismul opt/nouăzeciste (DRM revelîndu-se un emul al lui Traian T. Coșovei, chiar frecventator asiduu în ultima perioadă a vieții Maestrului) pînă la conceptualismul adoptat relativ recent și de poezia românească, cele mai de seamă direcții și tendințe ale ultimilor 35 de ani (șapte cincinale, s-ar putea specula numerologic în omologia celor șapte părți ale volumului) sînt adunate între paginile acestor coperte, într-o sinteză – totuși – unitară conceptual, dacă nu stilistic. Plastic Jesus este o piesă care vine perfect să întregească puzzle-ul panoramei artistice românești din ultimele decenii. Un debut necesar, care împlinește o latență și promite noi revelații. Bun venit, Dan Radu Mihai, în (hiper)spațiul moebuisian și paradoxal care este poezia pentru tine (și, implicit, pentru noi, cititorii tăi).”   Florin Dumitrescu Descoperă mai multe cărți scrise de Dan Radu Mihai Dacă ți-a plăcut cartea Plastic Jesus, scrisă de Dan Radu Mihai, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Monarh , OMG Publishing House Vezi mai mult

Pe aceeași temă

Dan Radu Mihai

Coperta cărții Cel mai mult și mai mult. Seniorii

Adina Popescu,Alex Moldovan,Ana Rotea,Calin Andrei Mihailescu,Dan Stanciu,Doina Rusti,Elena Vlădăreanu,Florin Bican,Ioana Bot,K.j. Mecklenfeld,Laura Grunberg,Lavinia Braniste,Matei Sâmihăian,Radu Paraschivescu,Simona Popescu,Veronica D. Niculescu,Max Grue

Coperta cărții Casele vieților noastre

Adriana Bittel,Ana Blandiana,Andrei Pleșu,Antoaneta Ralian,Barbu Cioculescu,Dan C. Mihailescu,Gabriel Liiceanu,Horia Roman Patapievici,Ioana Parvulescu,Micaela Ghitescu,Monica Pillat,Radu Paraschivescu,Tania Radu,Gabriela Tabacu