Poemne (Vol. 2)
Descriere
„Muzician, poet, filosof, artist multimedia avant la lettre, el a fost în România precursorul mișcărilor de protest social și cultural. Era un element fundamental al culturii underground. Memoria sa trebuie păstrată, chiar mai mult, trebuie promovată.” - Mircea Florian „...Mi-e dor de el și de toți, dar el îmi lipsește cu precădere - mi-a dat tărie vreme de doi ani. Dintre toți, el singur se va pierde în lumină. Poate și eu voi obține liniștea pe care o râvnesc, dar nu merit lumina. El va dispărea liniștit, firesc, așa cum a apărut - și cred că nimeni n-o să-și dea seama de absența lui, fiindcă nu-și "cânta" prezența (...). Nu există nici o victorie, decât în afară istoriei, a iluziei și a timpului. În taină, ca Chubby...” -Ioan Petru Culianu (dintr-o scrisoare către Șerban Anghelescu, citat de Andrei Oișteanu) „A fost un vîrf al generației lui, gândind mai repede decât toți cei din preajma sa. Cu OLYMPIC '64 s-a lansat în plină "Beatlemanie", nu ca alții după. Cântau ca Pink Floyd înainte ca aceștia să apară, făceau spectacole de muzică și poezie înainte de Jim Morrison și DOORS.” - Florian Pittiș „Dorin Liviu Zaharia, zis Chubby, este unul dintre personajele nepereche ale, nu numai muzicii, cât spiritualității românești din anii '60-'70-'80. Trecerea sa aievea, cu o apariție de misionar al creatorului român, deși fără prea multe dovezi, este clamată de congeneri diversitate orală unică! Pentru că, într-o epocă "de aur" forțat/forjat ideologic, figura să christică a iluminat libertatea în gândire și acțiune/ fapta a multor creatori.” - Doru Ionescu „Scriu și muzică. Muzica naște cuvântul, dar ca înfățișare se naște din cuvânt. Ca întruchipare, poezia este sămânța, atât muzicală, cât și literară. Aș putea-o lungi multă vreme dacă aș încerca să devin partizanul întâietății uneia din ele. Prefer să le fac laolaltă. Muzica este visul meu dintâi, iar literatura, iubirea mea din urmă...” - Dorin Liviu Zaharia Descoperă mai multe cărți scrise de Dorin Liviu Zaharia Dacă ți-a plăcut cartea Poemne (Vol. 2), scrisă de Dorin Liviu Zaharia, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Poemne (Vol. 1) , Eikon Poemne (Vol. 3) , Eikon Anarhetipul sau... un frate tânăr , Eikon Vezi mai mult