Cuviosul Nichifor cel Lepros, făcătorul de minuni (1890-1964)
Descriere
Cuviosul Nichifor cel Lepros s-a născut în Creta și a rămas orfan de mic. La vârsta de treisprezece ani s-au arătat pe trupul lui primele semne ale „bolii sfinte” cum este numită lepra în Biserica lui Hristos. La douăzeci și patru de ani a ajuns la leprozeria din Insula Hios aflată în grija Sfântului Antim din Hios, unde a fost tuns monah. Aici, vreme de patruzeci și unu de ani, deși era din ce în ce mai schilodit de boală, s-a dăruit cu răbdare mucenicească nevoințelor mai presus de fire, arătându-se pildă de urmat pentru frații lui de suferință. După descoperirea leacului leprei, Cuviosul a fost mutat la Spitalul de Boli Infecțioase Sfânta Varvara din Atena. Orb și țintuit pe patul de suferință, însă înzestrat cu harisme dumnezeiești, și-a petrecut ultimii ani din viață insuflând nădejde deznădăjduiților, mângâiere suferinzilor, râvnă tinerilor. La vârsta de șaptezeci și patru de ani, sfântul lepros a plecat din lumea aceasta, iar mai târziu descoperirea sfintelor sale moaște și nenumăratele vindecări l-au arătat a fi unul dintre cei mai mari mijlocitori ai vremurilor noastre. Descoperă mai multe cărți scrise de Simon Monahul Dacă ți-a plăcut cartea Cuviosul Nichifor cel Lepros, făcătorul de minuni (1890-1964), scrisă de Simon Monahul, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Vezi mai mult