Coperta cărții Minunile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir de Sfântul Ioan Arhiepiscopul Thessalonicului

Minunile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Editura
An publicare
2024
Nr. Pagini
200
ISBN
9786303460093

Descriere

La sfârșitul secolului al VI‑lea – începuturile secolului al VII‑lea, Sfântul Ioan al Thessalonicului avea să alcătuiască cea dintâi scriere închinată minunilor Sfântului Mare Mucenic ­Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – prin­tre cele dintâi de acest fel –, tălmăcită acum pentru prima dată în limba română.   Volumul are o importanță aparte nu doar pentru faptul că privește în mod direct istoria poporului român și a Balcanilor acelei epoci îndepărtate și sumbre, ci mai ales pentru măiestria și arta cu care autorul reușește să ne înfățișeze adevăratul chip al credinței lucrătoare, biruitoare a toată boala, molima și încercarea abătute asupra noastră din pricina păcătoșeniei și a șubrezeniei viețuirii creștinești în vremuri de restriște.   „Pe care dintre virtuțile tale le voi lăuda mai întâi: pe cele de dinainte, pe cele din timpul sau pe cele următoare nevoințelor tale mucenicești? Căci trei laude deopotrivă îți datorez: pentru viețuirea ta curată, pentru nevoințele tale mucenicești și apoi pentru minunile pe care și înainte, dar și acum, din mormânt, neîncetat le săvârșești.” - Sfântul Roman Melodul Vezi mai mult

Pe aceeași temă