Coperta cărții Soția lui Villon și alte proze la feminin de Osamu Dazai

Soția lui Villon și alte proze la feminin

Autor
Editura
An publicare
2024
Nr. Pagini
152
ISBN
9786069569375

Descriere

Volumul reunește șase proze scrise de Dazai din perspectivă feminină, în perioada 1937-1947, și publicate în diferite reviste. În Soția lui Villon, doamna Ōtani este căsătorită cu un scriitor alcoolic, genial, dar autodistructiv, care își petrece mai tot timpul într-o tavernă, unde bea, acumulează datorii imense și se înconjoară cu diferite femei. Ca să evite un scandal și să înapoieze banii patronului, Sacchan începe să lucreze ca ospătăriță la tavernă, unde frumusețea și căldura ei atrag în permanență noi clienți.   „Nu știam încotro să mă îndrept, dar picioarele m-au purtat către gară, de unde am cumpărat o acadea de la o tarabă și i-am dat-o băiețelului. Nu știu ce mi-a venit să iau un bilet până la Kichijōji și am urcat în tren. Ținându-mă de breteaua legată de bară, am întors privirea într-o doară și am văzut un afiș atârnând de tavanul vagonului, pe care era scris numele soțului meu. Era o reclamă pentru revista în care publicase un articol lung, intitulat François Villon. Uitându-mă la titlu și la numele soțului meu, am simțit, nu știu de ce, cum îmi țâșnesc lacrimi dureroase. Privirea mi s-a încețoșat și nu am mai văzut afișul.” Descoperă mai multe cărți scrise de Osamu Dazai Dacă ți-a plăcut cartea Soția lui Villon și alte proze la feminin, scrisă de Osamu Dazai, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Decădere umană , Humanitas Fiction Școlărița (2024) , Alice Books Florile bufoneriei (2024) , Alice Books Vezi mai mult

Pe aceeași temă

Osamu Dazai