
Pasarea cantatoare si inima impietrita
Descriere
Mische a pierdut totul cand a fost Transformata cu forta intr-un vampir – caminul, umanitatea si dragostea zeului soarelui, caruia ii dedicase sufletul si viata. Acum, condamnata la moarte pentru uciderea printului-vampir care a Transformat-o, izbavirea pare imposibila. Cand Mische este salvata de Asar, printul bastard al Casei Umbrei, un vampir legendar pentru trecutul violent si cicatricile lui, ea este fortata sa accepte o misiune mai cumplita decat executia si sa-l insoteasca in Infern – o calatorie periculoasa si plina de incercari, in care se vor confrunta cu strigoi, devoratori-de-suflete si fantomele razbunatoare ale trecutului lor. Pe masura ce incearca sa se impotriveasca atat atractiei interzise dintre ea si Asar, cat si chemarii ademenitoare a magiei Nascutilor din Umbra, Mische va fi fortata sa aleaga intre lumina si intuneric, izbavire si osanda, riscand sa invoce mania zeilor. „Pasarea cantatoare si inima impietrita nu este doar cel mai bun roman al lui Broadbent, dar a si ridicat stacheta pentru orice alta poveste de dragoste intunecata care urmeaza sa fie publicata. Cu personaje profund imperfecte, de o moralitate indoielnica, dar de care te atasezi imediat, cu intrigi nemiloase, scene si peisaje tulburatoare, o istorie imbibata de sange si legende bogate, zei meschini si bagaciosi, ritualuri periculoase de necromantie si niveluri rafinate de distrugere emotionala, e imposibil sa nu gasesti multe de iubit in seria Coroanele Nyaxiei. De asemenea, apare si o lupoaica spectrala scheletica. Ce ti-ai putea dori mai mult?” — Grimdark Magazine „Dupa acel final, astept cu disperare urmatorul volum din serie. Cred ca ma voi gandi mult timp la roman – si la Mische & Asar. Le tin pumnii sa aiba parte de un final fericit!” — FanFiAddict „Pasarea cantatoare si inima impietrita mi-a intrecut toate asteptarile. A fost o poveste sfasietoare, frumoasa si plina de actiune! Au fost multe momente care m-au socat si abia astept sa vad ce urmeaza pentru Mische si Asar, pentru ca a fost o lectura geniala!” — Books are the New Black