Coperta cărții Consular Law. University course de Gabriel Micu

Consular Law. University course

Autor
An publicare
2025
Nr. Pagini
144
ISBN
9786062620738

Descriere

Dreptul consular este un domeniu special al dreptului international public, chiar daca numeroase si importante aspecte ale activitatii consulare sunt reglementate de dreptul intern al statelor.   Esenta activitatii consulare presupune existenta a doua ordini juridice nationale distincte, organele statului expeditor tind sa isi exercite functiile consulare pe teritoriul statului gazda, pentru a realiza astfel un transfer de competenta in domeniul de competenta al organelor acestuia din urma.   In acest volum, autorul analizeaza intr-o maniera metodica, specifica mediului academic, elementele esentiale ale activitatii consulare precum esenta relatiilor consulare, modul de stabilire a acestor relatii, rolul si modul de organizare si functionare a consulatelor, statutul personalului consular, setul de principii si norme internationale care reglementeaza colaborarea dintre state in domeniul protejarii propriilor cetateni, monitorizarea prin mecanisme specifice ale implementarii.

Pe aceeași temă

Coperta cărții Law of Consumer Redress in an Evolving Digital Market

Professor Of Civil Justice Pablo Cortes

Coperta cărții Comparative Consumer Sales Law

Geraint G. Howells,Professor Christian Twigg Flesner,Professor Hans W. Micklitz

Coperta cărții Consumer and Trading Standards

Bryan Lewin,Jonathan Kirk

Gabriel Micu