
Portul popular femeiesc din zona subcarpatica a Munteniei. Bilingv, romana-engleza
Descriere
Colectiile de port popular din patrimoniul Muzeului National al Satului au fost constituite prin cercetari de teren si donatii, dupa anii 1950 cand, la conducerea institutiei a venit Prof. Gheorghe Focsa. Decizia imbogatirii patrimoniului cu piese de costum, necesara intregirii imaginii privind viata intr‑o gospodarie traditionala. Ideea s‑a bucurat de sustinerea entuziasta si permanenta a colectivului de specialisti din muzeu. Scopul final urmarea completarea expozitiei in aer liber cu alte aspecte, valorificarea stiintifica a patrimoniului, sublinierea importantei acordate unuia dintre cele mai importante preocupari ale oamenilor din totdeauna. Provocarea a constat in stabilirea unui program de baza analizei concrete a situatiei din teren, efectuarea de cercetari pe parcursul mai multor etape, urmate de achizitii cu piese traditionale si de piese asimilate in viata de zi cu zi, ceea ce a ridicat o multime de probleme. Pornind de la conceptiile sociologice care au stat la baza organizarii muzeului, proiectul, la care a participat intregul colectiv stiintific, a fost conceput in perspectiva pluridisciplinara, chiar daca echipele au fost reduse si departe de amploarea celor organizate sub conducerea prof. Dimitrie Gusti. Cele doua colectii la care ne referim in catalog sunt prezentate in lumina acelorasi conceptii sociologice prin ilustrarea situatiei oferite de teren, cu plusuri si minusuri in ceea ce priveste unele aspecte estetice. (din „Introducere”)