De la liberalism la neoliberalism in Romania (1875–1938)

Descriere

Liberalismul nu este un fenomen care s-a dezvoltat in spatiul romanesc in urma unor dezbateri intelectuale, ci unul adoptat intr-un mod cat se poate de firesc, avand in vedere structura sociala a Tarilor Romane din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si activitatea tot mai pronuntata a intelectualilor romani, multi dintre ei educati in Occident, privind promovarea emanciparii nationale. Mai ales in Franta, ei au intrat in contact cu ideile iluminismului francez, asa cum a fost, de pilda, cazul liberalismului aristocratic, intalnit in scrierile lui Charles de Secondat, baron de Montesquieu, care a formulat ideea separarii puterilor in stat, sau al gandirii radicale a lui Jean-Jacques Rousseau, care, prin Contractul social, a promovat principiul libertatii primare a tuturor oamenilor. Liberalismul are la baza doua principii fundamentale – egalita-tea si libertatea –, pe baza lor structurandu-se dezvoltarea institutionala a lumii moderne: drepturile naturale ale omului sunt operationalizate prin crearea de drepturi politice pentru cetateni, care au libertati si responsabilitati fata de stat. Intre sursele istorice ale liberalismului pot fi enumerate: Magna Charta din 1215, lupta membrilor Camerei Comunelor pentru obtinerea limitarii puterii monarhice din Marea Britanie, ideile unor ganditori precum John Locke, Thomas Paine, John Stuart Mill, Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului din 1789, ideile lui Montesquieu, Benjamin Constant, J.-J. Rousseau, dar si mostenirea americana – The Bill of Rights, Declaratia de Independenta, Constitutia din 1787 s. a. (din „Introducere”)