Cum am devenit huligan

Descriere

Mergand pe algoritmul stabilit de Gerard Genette, primul contact al cititorului de literatura cu aceasta carte a lui Mihail Sebastian ii va pune cel putin doua probleme de relationare. Probleme de naturi diferite, dar concurente. Pe de o parte, va fi surprins de alegerea autorului unui roman, anterior aparut, de a face un dosar al receptarii sale, in care include preponderent reactiile critice ale detractorilor, carora le raspunde, intr-o incercare stranie de a demonta varii acuzatii, mai toate ideologice. Altfel spus: raspunde la o problema de ideologie printr-un act ideologic, chiar daca isi ia cateva masuri de precautie, spunandu-ne inca din primele pagini ca nu se simte „autor neinteles“; pentru ca autorul nu are drept la apel in critica literara. Ce poate face autorul? Poate oferi cateva lucruri pentru a lamuri, „lucruri exterioare literaturii si care au fost cu de-a sila implicate in cazul De doua mii de ani“. Exterioare literaturii? Pentru noi, cei care am trecut prin experientele de conditionare intre sociologie si literatura, „exterior literaturii“ este o asociere revoluta. Pentru Sebastian, pentru autonomistii esteticului, literatura este autosuficienta, iar orice tangenta la cercul inchis al operei este perceputa ca agresiune. Din ratiuni didactice, dar fara a invoca referinte clasicizate, tinem sa ne precizam pozitia: par nature, literatura nu e teritoriu bine delimitat, impenetrabil si autoimun. Atat dinspre societate/politic spre literatura cat vice-versa exista o circulatie permanenta de mesaje, organizate ca stimuli reciproci.