Drept procesual penal. Partea speciala. Note de curs. Editia a 5-a
Descriere
Drept procesual penal. Partea speciala. Note de curs reprezinta partea a doua a suportului de curs realizat pentru disciplina drept procesual penal, prima parte fiind Drept procesual penal. Partea generala. Note de curs, editia a 5-a, Editura Hamangiu, 2023. Cartea este structurata pe sapte capitole si trateaza institutiile prevazute in Partea speciala a Codului de procedura penala, si anume urmarirea penala, camera preliminara, dispozitii generale privind judecata si judecata in prima instanta, caile de atac, procedurile privind asigurarea unei practici unitare, procedurile speciale si executarea hotararilor penale. Modalitatea de abordare a materiei si claritatea stilului faciliteaza asimilarea informatiilor de catre studenti. De asemenea, in scopul retinerii si intelegerii adecvate a materiei de studiu, Drept procesual penal. Partea speciala. Note de curs contine numeroase scheme grafice, exemple teoretice si practice utile in procesul de invatare. Mai mult, autorii propun si un sistem de verificare a cunostintelor, prin inserarea la finalul fiecarui capitol a unor intrebari recapitulative. Aceasta editie a lucrarii Drept procesual penal. Partea speciala. Note de curs include modificarile prin care au fost puse in acord dispozitiile Codului de procedura penala cu deciziile Curtii Constitutionale de admitere a unor exceptii de neconstitutionalitate, fiind prezentata, de asemenea, jurisprudenta obligatorie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind unificarea interpretarii si aplicarii legii de catre instantele judecatoresti (recursuri in interesul legii si hotarari prealabile). Dr. Carmen-Silvia PARASCHIV este profesor universitar la Facultatea de Drept a Universitatii „Titu Maiorescu” din Bucuresti si avocat in Baroul Bucuresti. Dr. Maria-Georgiana TEODORESCU este lector universitar la Facultatea de Drept a Universitatii „Titu Maiorescu” din Bucuresti si avocat in Baroul Bucuresti. Dr. Alin-Sorin NICOLESCU este judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala, si asistent universitar la Facultatea de Drept a Universitatii „Nicolae Titulescu” din Bucuresti.