Razboiul lui Courtney
Descriere
Despartiti de razboi, Saffron Courtney si Gerhard von Meerback sunt la mii de kilometri distanta unul de celalalt, amandoi straduindu-se sa-si salveze vietile. Gerhard – in ciuda obiectiilor sale fata de regimul nazist – lupta pentru patrie, sperand sa elibereze intr-o zi Germania de Hitler si acolitii sai. Dar cand unitatea lui e azvarlita in iadul Bataliei de la Stalingrad, stie ca sansele de supravietuire se reduc de la o zi la alta. Intre timp Saffron – recrutata de seful Operatiilor Speciale si trimisa in Belgia aflata sub ocupatie germana ca sa descopere cum au reusit nazistii sa se infiltreze in reteaua lor – se pomeneste curand urmarita ea insasi de cel mai nemilos expert in spionaj al Germaniei. Pusi in fata unui rau care le depaseste cele mai groaznice inchipuiri, indragostitii trebuie sa faca, fiecare la randul sau, cea mai grea alegere cu putinta: sa se sacrifice, sau sa faca tot ce e nevoie pentru a supravietui, sperand ca intr-o zi se vor putea reintalni. Razboiul lui Courtney este un roman istoric de aventuri, despre curaj, tradare si iubire nepieritoare, care il transporta pe cititor chiar in miezul unei lumi ravasite de razboi, semnat de Wilbur Smith, unul dintre cei mai buni si mai iubiti autori ai secolului. Wilbur Smith este un fenomen la scara planetara – romanele sale s-au vandut in mai mult de 130 de milioane de exemplare, de-a lungul unei cariere de cincizeci si cinci de ani. Nascut in Africa Centrala in 1933, Wilbur s-a dedicat in totalitate scrisului in 1964, publicand peste patruzeci de bestselleruri internationale, bazate pe cercetari meticuloase in cadrul numeroaselor sale expeditii in toata lumea. David Churchill este pseudonimul unui premiat jurnalist de investigatie, pasionat nu doar de a afla mai multe despre persoanele controversate aflate in prim-planul vietii politice, economice sau mondene actuale, ci si de istorie si de cursul imprevizibil al acesteia. Trilogia sa, The Leopards of Normandy, este combinatia perfecta intre istorie, fictiune, actiune si suspans.