Cand ne vom reintalni
Descriere
PESTE 2 MILIOANE DE EXEMPLARE VANDUTE PUBLICAT IN PESTE 15 TERITORII DE LA AUTOAREA CARTII FENOMEN INCEPUTURI FARA SFARSIT Cand Izzy Astor se imbarca intr-un avion in drum spre casa, nu are mari asteptari. Pentru ea este doar experienta obisnuita a unei calatorii de sarbatori: aglomeratie, oboseala, stres. Apoi, insa, il observa pe barbatul care se nimereste sa stea alaturi – si care este oricum, numai obisnuit, nu. Parul lui negru, ochii sai albastri si farmecul necizelat al lui Nate Phelan sunt calitati absolut irezistibile pentru Izzy. Si, daca pana acum nu a crezut niciodata in soarta, acum o face. Insa la 90 de secunde dupa decolare, avionul lor se prabuseste in raul Missouri. Si vietile lor se schimba. Ei doi se schimba. Nate isi gaseste drumul in cariera militara, in timp ce Izzy alege politica. Si, in pofida catorva intalniri de-a lungul anilor, momentul de a fi cu adevarat impreuna nu pare sa vina niciodata. Pana la revederea din Afganistan – cand miza este mai importanta ca oricand, iar sarcina lui Nate este sa ii protejeze viata lui Izzy. Si va face orice – nu doar ca sa o tina in siguranta, ci si ca sa ii cucereasca inima pentru totdeauna. „Cartea Cand ne vom reintalni este absolut captivanta. Te prinde din momentul in care Izzy si Nate dau cu ochii unul de celalalt si nu te mai lasa sa pleci. Nu am putut s -o las din mana, am trait la maximum, am suspinat si m -am lasat surprinsa de fiecare intorsatura pe care a luat -o povestea.“ ALI ROSEN „O poveste despre puterea incredibila a legaturii dintre doua inimi, care isi gasesc mereu drumul inapoi, in mijlocul unei lumi haotice.“ USA Today „Yarros exploreaza ororile razboiului si ur marile experientelor traumatizante. Per sonajele ei autentice se simt in egala masura puternice si vulnerabile, iar incercarile la care ii supune soarta atinge toate notele potrivite... Cititorii vor fi cu siguranta miscati.“ Publishers Weekly „O conexiune de netagaduit intre doi oameni in mijlocul haosului se impleteste cu actiunea care te tine cu sufletul la gura, iar rezultatul este un roman pe deplin satisfacator din punct de vedere emotional.“ Heidi McLaughlin, autoare bestselleruri New York Times, Wall Street Journal, USA Today REBECCA YARROS este o cunoscuta autoare de bestsellere, conform USA Today, publicand peste douazeci de romane apreciate in intreaga lume. Potrivit revistei americane de critica literara Kirkus Reviews, este o povestitoare inzestrata, talentul aducandu-i premiul de excelenta din partea Colorado Romance Writers. Rebecca iubeste eroii militari, avand o casnicie fericita, de aproape douazeci de ani, cu propriul erou. Este mama a sase copii si este pasionata de cafea, ciocolata si dieta Paleo. Cand nu scrie, Rebecca merge la patinoarul de hochei cu cei patru fii ori se bucura de acordurile chitarei in timp ce se delecteaza cu o cafea. Ea si familia ei locuiesc in Colorado impreuna cu buldogii lor incapatanati, doua sinsile nabadaioase si un pisoi, care ii pune la punct pe toti.