Rationalia Psychanaliticum

Descriere

Oricine este sincer cu propria gandire si oricine este dedat patimii introspectiei stie ca forma cea mai proaspata de manifestare a gandirii nu este nicidecum sistemul, ci este acea fulguratie a unei idei care se traduce literar in scrierea fragmentara. Istoria ei incepe cu experienta pe care o avem in mod traditional cu presocraticii reinventati de Nietzche, si, mai aproape de noi, cu fragmentariul lui Mircea Eliade si aforismele lui Emil Cioran.  Exact datorita prospetimii regasim acest stil la autori fundamentali din psihanaliza, culminand cu Lacan.  In ceea ce se numeste psihologie stiintifica acest stil este, prin forta definitiei, mai rar intalnit, dar tocmai de aceea este de apreciat vitalitatea gandirii lui Alin Les, interferata de repere culturale multiple care intervin in mod natural. Este o prospetime care nu tine nici de psihologie, nici de psihanaliza si nici strict de filosofie, dar este alimentata de fiecare dintre aceste stiinte (indraznesc sa spun chiar arte). Filosofia cunoaste dialectica - respectiv controversa intre teza si antiteza, precum si sinteza lor. Psihanaliza cunoaste dialectica pulsiunilor. Freud a precizat cu claritate ca dualitatea este inerenta pornirilor pulsionale, indiferent cum a ales sa numeasca si sa formuleze (inevitabil secundar!) aceste porniri. Psihologia cunoaste disonanta cognitiv-afectiva – pe care am putea-o defini ca acel declansator psihologic, acel disconfort din care se naste cultura, care va forta aparitia unei transari sau sinteze. Fara acest efort al spiritului care defineste cultura, cadem in disolutie – incarnata de conceptul contemporan de disociere; practic, este o destructurare traumatica. Lectura cartii lui Alin Les este o terapie in sine si o reconfortanta confirmare a unei gandiri vii si impregnate de cultura, un indemn la luciditate si creativitate, la curajul controversei, opusa la randul ei unei lumi amenintatoare a meme-urilor. Bucuresti, Martie 2023 Rationalio Psychanaliticum a rezultat ca o propunere naturala de a evidentia ca realele si aparentele contradictii trebuie evaluate prin apelul la rationalitate. Doar asa le vor putea fi intelese procesualitatea, dinamica si discursul din spate. Intr-un fel, gandurile se asaza si apare, inevitabil, o autoanaliza. Gasirea unei voci analitice poate fi un alt efect nescontat aI cartii, caci miza celor dezbatute este in intregime personola. Daca am cautat un stil onolitic, nu se poote afirma cu precizie. Dar cred ca oceste insemnari accentueaza mai degroba dinamica unui stil analitic la care lucrez, fara a-I constientiza pe deplin. In consecinta, rezumatul cartii ar putea fi decodot sub urmatoarea forma: cand contradictiile pun in slujba introspectiei ratiunea, am credinta ca inca mai exista speranta unui abis explicat rational prin psihonaliza si restul stiintei. Ceea ce conduce la ideea ca dialectica modala poate fi nu doar un raspuns nonconformist la introspectie (autoanaliza), observatie empirica, sublimare, studiul contradictiilor (micro si macroconflictelor), ci si parte dintr-un posibil model analitic viitor, aItuI decat cel exprimat de terapia dialectic-comportamentala. Autorul