Cantecul pastorului

Descriere

Urmeaza-ti inima si vei gasi drumul cel bun Va veni candva un mare imparat care va salva lumea, spune mereu un pastor batran. De unde stie asta? Poate de la batranii dinaintea lui, care spuneau si ei ce-si mai aduceau aminte din vorbele inteleptilor din vechime. Ceilalti pastori nu-l cred pe batran si-l iau in ras. Ehe, de cand o tot spune bietul mos pe asta cu imparatul… Si degeaba! Bine ar fi, nimic de zis, sa vina un mare imparat si sa arunce cu bogatii in stanga si-n dreapta, ca mare nevoie ar avea si ei, niste pastori saraci. Ca daca nu sa aduca bogatii, de ce-ar veni imparatul acela, sau, cum ii spune batranul, Mantuitorul? Batranului pastor nu-i pasa prea mult de vorbele celorlalti. Asa vorbesc oamenii de cand e lumea. Insa il doare ca nici nepotul sau nu e prea increzator. Il intreaba mereu pe bunic cum va fi acel mare imparat. Copilul nu si-l poate imagina decat cu coroana, sabie si mantie – ca un imparat din povesti, cum altfel? Iar gandul ii sta si nepotului tot la aurul si argintul cu care, fara indoiala, acel imparat il va rasplati pentru cat de frumos stie sa cante la fluier. Si daca marele imparat nu va fi asa cum isi inchipuie el, plin de bogatii? il intreaba batranul pe nepot. Ii va mai canta? Nici vorba, raspunde copilul. Intr-o zi, vorbele batranului pastor se adeveresc. Undeva, intr-o iesle, la marginea unui oras numit Betleem si sub lumina stralucitoare a unei stele cum nu s-a mai vazut vreodata, se naste un copil. Batranul si nepotul sau se duc sa-l vada. Locul e saracacios, iar parintii copilului sunt oameni simpli. Va canta baiatul ca sa aline plansul copilului? In inima sa, stie deja raspunsul. Frumoasa poveste a micului pastor si a cantecului sau nu este numai despre Craciun. Poate e bine sa gandesti cu capul tau si sa inveti mai degraba de la cei care stiu multe, ca bunicul intelept al baiatului, si mai putin de la cei care vorbesc fara rost si sunt cu gandul doar la bogatii trecatoare. Urmeaza-ti inima si vei gasi mereu drumul cel bun. Din iesle se auzea copilul plangand. Dar baiatul n-avea niciun chef sa-l auda, asa ca si-a acoperit urechile si a mers mai departe. Insa plansetul l-a urmarit. I-a patruns in suflet. A simtit in inima o chemare de neoprit care il indemna inapoi spre iesle. Baiatul s-a intors la grajdul cel saracacios. Femeia si barbatul, impreuna cu ceilalti pastori, incercau sa aline plansul pruncului. In zadar! Ce-i lipsea copilului oare? Deodata, baiatul nu s-a mai opus chemarii din inima sa. A scos fluierul de sub cojoc si a inceput sa cante. Copilul a tacut imediat, pana si ultimul suspin s-a stins din pieptul sau mic. Il privea pe baiat si zambea. Si atunci, baiatul a simtit cum acest zambet il face mai bogat decat tot aurul si argintul din lume. (Traducere: Mara Wagner)