Prezentul din trecut. Istoria pe care nu o inveti la scoala

Descriere

Cartea de fata reconstituie scene din istoria romanilor de cand exista ei ca popor si pana in zorii Epocii Moderne, adica de pe la anii 600–700 pana pe la 1700. Sunt cam o mie de ani de istorie, buna si rea in acelasi timp, cu de toate, ca viata. Romanii nu au trait in tot acest timp singuri in spatiile sudest europene, la Dunare, Nistru, Tisa si in Carpati, ci pe langa alte popoare si amestecati cu alte popoare si parti de popoare. In tot acest timp, romanii au muncit ca sa traiasca, s-au aparat de inamici, i-au si atacat pe acestia, si-au construit institutii si case, au cultivat campuri si au crescut animale, au ridicat biserici pentru iertarea pacatelor lor si pentru slava lui Dumnezeu. Au iubit si au urat. Viata lor nu pare iesita din comun. Toate popoarele au facut la fel. Si totusi, exista in viata aceasta care pare comuna, neinteresanta, terna, multa unicitate. Romanii nu au fost nici slavi, ca polonezii, nici fino-ugrici, ca ungurii, ci romanici, singurii romanici din sud-estul Europei. Nu au fost catolici, precum vecinii lor dinspre vest si nord, dar nici ortodocsi exact ca bulgarii, sarbii sau rusii. Ortodoxia lor latina a fost sui generis. Nu au constituit state multietnice si pluriconfesionale, cum erau regatele polono-lituanian si ungar, nici tarate precum bulgarii si sarbii si nici imperii ca grecii. Asta desi erau si sunt cel mai numeros popor din sud-estul Europei. Ei au trait in doua state libere sau aproape libere, conduse de domni si voievozi, state cu institutii romanesti si cu viata politica romaneasca. Circa jumatate dintre ei au trait in Regatul Ungariei sau la sud de Dunare, in provincii otomane ori in teritorii de la nord de Dunare, transformate vremelnic in raiale sau vilaiete, fara conducere politica romaneasca si ortodoxa sau chiar fara conducere crestina. Excelenta introducere in Istorie si in rostul studierii ei, Prezentul din trecut este opera unui om care stie ca „nimic din ceea ce se petrece acum, sub ochii nostri, nu este fara radacini”. Eleganta frazei, datorata starii de veghe in fata cuvintelor limbii romane, si claritatea argumentelor decurgand din indelunga aplecare asupra hrisoavelor au acum si sansa unei atragatoare puneri in pagina, cu splendide imagini adaugand si ele un plus de caldura informatiei. De la Antichitate la Scoala Ardeleana, cartea ne insoteste intr-o expeditie palpitanta de cunoastere si re-cunoastere identitara. Istoria este povestea legitimatoare a unui neam, dar si a tuturor neamurilor laolalta, iar adevarul ei depinde de onestitatea celui care o spune. Prezentul nu poate fi intreg fara asumarea lucida si dreapta a trecutului. Iar trecutul poate fi cunoscut prin cercetarea izvoarelor cu ajutorul unor instrumente complicate descrise acum pe inteles. Lucian Blaga stia ca istoria si aerul, desi le putem uita greutatea, sunt realitati fara de care viata nu e posibila. Ioan-Aurel Pop spune ceva in plus: istoria e o temelie pe cat de ferma, pe atat de miscatoare, careia, daca o ignoram, ii vom suporta nestiutori rafalele uneori ucigase. Irina Petras