Cultura Usatovo. Arheologia funerara a unei societati din Epoca Bronzului

Cultura Usatovo. Arheologia funerara a unei societati din Epoca Bronzului

An publicare
2023
Nr. Pagini
475
ISBN
9786065376236

Descriere

Cronologic, cultura Usatovo este incadrata in a doua jumatate a mileniului IV a. Chr., corespunzand perioadei timpurii a epocii bronzului. Aceasta nu poate fi caracterizata in sud-estul Europei fara a lua in considerare realizarile petrecute in perioada anterioara, adica in epoca eneolitica, cand s-a inceput utilizarea masiva a metalului, iar diferentierea sociala a comunitatilor a devenit din ce in ce mai vizibila. Catre mijlocul mileniului IV a. Chr., aceasta stratificare a devenit bine reprezentata inclusiv in inventarul siturilor funerare din nordul si nord-vestul Marii Negre (amenajari funerare megalitice, simboluri ale puterii, arme, podoabe). Schimbarile climatice petrecute in mileniul IV a. Chr. au adus dupa sine o serie de transformari in cadrul comunitatilor sedentare de agricultori, oferind insa conditii prielnice practicarii economiei pastorale. Conform cronologiei radiocarbon si al traditiei arheologice est-europene, epoca bronzului a inceput catre mijlocul mileniului al IV-lea a. Chr. si s-a incheiat in ultimele secole ale mileniului al II-lea a. Chr. Mobilitatea crescatorilor de animale presupunea si deplasari frecvente spre teritoriile invecinate. In urma acestora, hotarele fixe ale diverselor traditii culturale sunt greu de sesizat in prezent. In acelasi timp, o realizare de prima importanta a epocii bronzului a fost insusirea si raspandirea noului metal – bronzul. Sergiu Popovici Volumul Cultura Usatovo. Arheologia funerara a unei societati din epoca bronzului abordeaza exhaustiv descoperirile funerare atribuite culturii Usatovo. Organizata conform urmatoarelor capitole Istoricul cercetarii culturii Usatovo si istoriografia problemei, Necropolele culturii Usatovo, Categorii de inventar, Periodizarea si cronologia culturii Usatovo, Interferente cultural-cronologice in nord-vestul Marii Negre (a doua jumatate al mil. IV – inceputul mil. III a. Chr.), Consideratii finale, Catalogul descoperirilor funerare Usatovo, cartea reprezinta o oglinda a stadiului cercetarii culturii Usatovo. Vazuta ca o structura organica amplasata in nord-vestul Marii Negre, Usatovo este, conform autorului, o extensie in timp a culturii Cernavoda I, evoluata si modificata, importante fiind influentele tripoliene. In acest volum au fost analizate sistematic fiecare necropola si inventar funerar. Au fost redesenate complexele si inventarele arheologice provenind din vechile publicatii, majoritatea de limba rusa sau ucraineana. Deoarece in publicatiile anterioare inventarele sunt prezentate prin desene, eventual imagini alb-negru, majoritatea fotografiilor din acest volum sunt inedite. Pentru o serie de tumulii, precum cei de la Sadove si Moloha, apar imagini furnizate de catre arheologul Al. Maliukevici, cel ce a realizat cercetarile acestor obiective. Alte artefacte au fost studiate si realizate fotografii la alte muzee, precum cele din Chisinau, Odesa sau Ismail. O serie de imagini din timpul unor cercetari, si piese legate de cunoscuta necropola tumulara de la Purcari, provin din arhiva E. Iarovoi. De asemenea, sunt publicate desene ale unor piese din tumulul de la Oleksandrivka, un complex funerar cu un inventar exceptional, dar care a ramas in cea mai mare parte inedit pentru cercetatori. Alin Frinculeasa

Pe aceeași temă

Sergiu Popovici