Medicamentul de-a lungul vremii
Descriere
Volumul Medicamentul de-a lungul vremii incearca o incursiune in dezvoltarea producerii acestuia, de la primele inceputuri si pana in prezent, in alte tari si in tara noastra. Materialul este structurat pe baza unei analize temeinice a fenomenelor farmaceutice, tinand seama de relatia dintre general si particular, national si international, din punct de vedere farmaceutic, medical si chimic. In spiritul acestei conceptii, fiecare capitol incepe cu o privire generala asupra trasaturilor fundamentale istorice, sociale, culturale ale epocii respective; in acest mod reies mai pregnant mobilurile, ca si franele aparute pe parcursul dezvoltarii farmaciei si deci a producerii medicamentului. In elaborarea acestui volum, de un real folos ne-au fost lucrarile istoricilor romani ai farmaciei, ai medicinii si ai chimiei si, in special, valorosul volum al profesorului S. Izsák, Farmacia de-a lungul secolelor. Avem speranta ca acei ce se vor apleca asupra volumului Medicamentul de-a lungul vremii – farmacisti, medici, chimisti, ingineri chimisti, biologi – vor gasi informatii numeroase si utile privind drumul sinuos, dar in ansamblu ascendent, in special in epoca noastra, al artei –si mai tarziu al stiintei – prepararii medicamentului. Martian Cotrau